Blog Ditta Depner Bine ai venit in luma nasterilor frumoase si implinitoare!
“Draga mea Ditta,
Iti multumesc enorm pentru sfaturile tale de acum un an. Daca iti mai amintesti, eram din nou insarcinata, in a 4-a luna, si aveam doua dileme pe cap: cum sa intrerup alaptarea si cum sa imi conving sotul sa nasc de data asta acasa.
Pe prima am rezolvat-o vorbind cu Mara (mi-ai facut un bine imens cu acea recomandare pe vremea cand tocmai il nascusem pe bebe 1), iar pe a doua, sa fiu sincera, nu am mai incercat sa o rezolv deloc.
Am considerat ca e un stres prea mare pe care il generez in familie pentru o dorinta destul de egoista. Si uite ca in final, intr-un anume fel, visul nerostit mi s-a implinit.
Desi la spital, s-a intamplat sa fie suta la suta nasterea noastra.
Nu aveam clar in minte o data prognozata pentru nastere, a fost cam haos cu termenul. Intr-o noapte oarecare, pe 20 octombrie, am inceput sa ma intreb “oare acum? oare incepe? sunam vecinii sa stea cu Sebisor?”. I-am propus sotului sa dau o fuga la spital singura cu uber-ul sa vad despre ce e vorba si, doar daca e cazul, sa ne mobilizam. Cat m-am pregatit, invartit si rasucit, a trecut de ora 2 noaptea si parca incepuse sa-mi fie frica sa ma duc singura. “Raducu, pana la urma, hai si tu cu mine. Suna-l pe Adi sa vina”.
Am ajuns la spital la ora 3 si un pic, se confirma, dilatatie 3.
Fara nimeni cunoscut in preajma, la fiecare contractie ma ascundeam in spatele sotului in timp ce el rezolva cu documentele. Ajunsesem in rezerva, mi se parea ca am nevoie de putina liniste si intuneric, si abia asteptam sa plece echipa de garda sa ma lase sa imi traiesc travaliul linistita (pana spre dimineata, ma gandeam atunci..) Mi-am cerut scuze sa ma duc pana la baie, si acolo mi-a fost clar: aveam senzatia de impingere. Am iesit dand vestea cea mare ca urmeaza expulzia si a trebuit sa ma asez pentru un tuseu care a confirmat dilatatia maxima, la nici 30 de minute dupa ce am ajuns la spital. A fost anuntat si medicul meu. Lumea a inceput sa se agite in jur, in pofida seninatatii mele. Am urcat spre sala de nastere, aveam impresia ca o sa il scap pe bebe in lift, simteam ca este extrem de hotarata.
Dupa ce am intrat in sala de nastere, totul a mai durat doar cateva minute… Timp in care sotul meu si-a pus costumatia albastra:) iar eu am apucat sa il sun din nou pe medic “domnu’ doctor, va rog eu, spuneti-le sa ma lase sa nasc in picioare” “doamna stoicescu, nu am cum sa va ajut prin telefon, sunt pe drum, ajung in 3 minute”.
La 3:45 s-a rupt apa, si pe urmatoarea contractie, a iesit Sonicica, in mainile mele si cu tatal proaspat echipat in fata noastra. Linistita, senina, alunecoasa, s-a apucat de mancat, legata in continuare de mine. Si nici ca m-am asezat jos. Pana nu a ajuns medicul meu si m-a rugat sa ma asez (pe dansul nu am mai putut sa il refuz), am stat acolo in picioare, in brate cu nou-nascutul nostru, si as mai fi putut sta o vesnicie.
Era cel mai frumos bebelus de pe pamant. 3655 grame, perineu intact, nota 10 mama, tata si bebe.
Sonicica va implini in curand 6 luni, si sper din tot sufletul sa creasca amandoi mari si sanatosi, sa ne revedem cu bine si sa le zic “uite, Ditta e femeia pe care ati tot auzit-o cand erati in burtica la mami si ea m-a convins ca va pot naste usor si in siguranta”.
Iti multumesc din nou pentru increderea sadita la curs, si pentru disponibilitatea continua de a oferi un sfat valoros.
Ar fi minunat sa ajuti in continuare si alte mamici, asa cum s-a intamplat cu mine.
Te pup cu mult drag,
Izabela”
Iti multumesc enorm pentru sfaturile tale de acum un an. Daca iti mai amintesti, eram din nou insarcinata, in a 4-a luna, si aveam doua dileme pe cap: cum sa intrerup alaptarea si cum sa imi conving sotul sa nasc de data asta acasa.
Pe prima am rezolvat-o vorbind cu Mara (mi-ai facut un bine imens cu acea recomandare pe vremea cand tocmai il nascusem pe bebe 1), iar pe a doua, sa fiu sincera, nu am mai incercat sa o rezolv deloc.
Am considerat ca e un stres prea mare pe care il generez in familie pentru o dorinta destul de egoista. Si uite ca in final, intr-un anume fel, visul nerostit mi s-a implinit.
Desi la spital, s-a intamplat sa fie suta la suta nasterea noastra.
Nu aveam clar in minte o data prognozata pentru nastere, a fost cam haos cu termenul. Intr-o noapte oarecare, pe 20 octombrie, am inceput sa ma intreb “oare acum? oare incepe? sunam vecinii sa stea cu Sebisor?”. I-am propus sotului sa dau o fuga la spital singura cu uber-ul sa vad despre ce e vorba si, doar daca e cazul, sa ne mobilizam. Cat m-am pregatit, invartit si rasucit, a trecut de ora 2 noaptea si parca incepuse sa-mi fie frica sa ma duc singura. “Raducu, pana la urma, hai si tu cu mine. Suna-l pe Adi sa vina”.
Am ajuns la spital la ora 3 si un pic, se confirma, dilatatie 3.
Fara nimeni cunoscut in preajma, la fiecare contractie ma ascundeam in spatele sotului in timp ce el rezolva cu documentele. Ajunsesem in rezerva, mi se parea ca am nevoie de putina liniste si intuneric, si abia asteptam sa plece echipa de garda sa ma lase sa imi traiesc travaliul linistita (pana spre dimineata, ma gandeam atunci..) Mi-am cerut scuze sa ma duc pana la baie, si acolo mi-a fost clar: aveam senzatia de impingere. Am iesit dand vestea cea mare ca urmeaza expulzia si a trebuit sa ma asez pentru un tuseu care a confirmat dilatatia maxima, la nici 30 de minute dupa ce am ajuns la spital. A fost anuntat si medicul meu. Lumea a inceput sa se agite in jur, in pofida seninatatii mele. Am urcat spre sala de nastere, aveam impresia ca o sa il scap pe bebe in lift, simteam ca este extrem de hotarata.Dupa ce am intrat in sala de nastere, totul a mai durat doar cateva minute… Timp in care sotul meu si-a pus costumatia albastra:) iar eu am apucat sa il sun din nou pe medic “domnu’ doctor, va rog eu, spuneti-le sa ma lase sa nasc in picioare” “doamna stoicescu, nu am cum sa va ajut prin telefon, sunt pe drum, ajung in 3 minute”.
La 3:45 s-a rupt apa, si pe urmatoarea contractie, a iesit Sonicica, in mainile mele si cu tatal proaspat echipat in fata noastra. Linistita, senina, alunecoasa, s-a apucat de mancat, legata in continuare de mine. Si nici ca m-am asezat jos. Pana nu a ajuns medicul meu si m-a rugat sa ma asez (pe dansul nu am mai putut sa il refuz), am stat acolo in picioare, in brate cu nou-nascutul nostru, si as mai fi putut sta o vesnicie.
Era cel mai frumos bebelus de pe pamant. 3655 grame, perineu intact, nota 10 mama, tata si bebe.
Sonicica va implini in curand 6 luni, si sper din tot sufletul sa creasca amandoi mari si sanatosi, sa ne revedem cu bine si sa le zic “uite, Ditta e femeia pe care ati tot auzit-o cand erati in burtica la mami si ea m-a convins ca va pot naste usor si in siguranta”.
Iti multumesc din nou pentru increderea sadita la curs, si pentru disponibilitatea continua de a oferi un sfat valoros.
Ar fi minunat sa ajuti in continuare si alte mamici, asa cum s-a intamplat cu mine.
Te pup cu mult drag,
Izabela”
