Nasterea acasa a lui Robert

Dupa experienta si invatamintele primei nasteri acum stiam sigur ca voi naste acasa, ca imi voi lua bazin de nastere si ca nu-mi va mai pasa de curatenie in timp ce nasc :). Acestea fiind indeplinite nimic nu ma putea opri sa am nasterea pe care o doream pentru bebelusul meu.
Am fost la o singura ecografie pentru a-mi confirma ca sarcina e intrauterina, pentru ca imi spusese mie un doctor ginecolog mai demult ca am uterul retrovers si ca e „risc mai mare de sarcina extrauterina” – de parca asta are vreo legatura. In fine, totul era bine, am sarbatorit, ne-am bucurat si am asteptat cu drag venirea pe lume al celui de-l doilea copil.
Ma gandeam la o moasa care sa ma asiste insa discutand cu o moasa foarte priceputa de la noi, mi-am dat seama ca nu am nevoie de nimeni sa ma asiste, pentru ca la prima nastere am nascut mai mult sau mai putin singura. Si abia mai tarziu am inteles de ce am trecut prin acea nastere singura: pentru a descoperi puterea din interiorul meu. Mai tarziu insa am luat legatura cu cineva specializat in medicina ayurvedica, care ar fi putut sa ma asiste. Insa cu cateva zile inainte de nastere am simtit ca totusi as vrea sa fim doar noi: eu, Adi si Filip. Cu toate ca increderea mea era atat de ridicata, partenerul meu nu se simtea la fel de sigur pe el. Astfel incat pentru linistea lui sufleteasca, in momentul cand mi-a inceput travaliul am chemat la noi o prietena draga care este si medic de familie. Si a venit cu toate necesare pentru constatarea nasterii.
Imi amintesc ca aveam 38 de saptamani de sarcina si ma asteptam sa nasc in curand, deoarece prima nastere s-a declansat la 38 de saptamani si jumatate. Credeti-ma ca nu are nicio legatura una cu alta. Asteptarile mi-au cauzat doar nerabdare.
Tatal meu era grav bolnav in acea perioada si abia cand m-am detasat complet de acest aspect mi-am dat voie sa nasc. Avem 41 de saptamani si 3 zile. Era o seara de vara tarzie, ultima zi de Iunie, si am iesit la o plimbare cu baietii mei. Am ajuns in fata unui magazin, ei au intrat sa cumpere ceva iar eu asteptam afara. Deodata mi s-au rupt membranele. Noroc ca avem o rochie lunga pe mine 🙂 Cand au venit baietii, i-am spus bucuroasa lui Adi si am plecat spre casa. Din cand in cand mai curgea cate putin lichid amniotic cu miros de rai. Eram mai mult decat pregatita sa il cunosc pe bebelusul nostru dorit.
Am ajuns acasa si am creat atmosfera relaxanta in care imi doream sa-mi petrec travaliul: muzica, lumanari, cald era slava Domnului, piscina era umflata de cateva zile insa am umplut-o cu apa abia cand m-am simtit pregatita sa intru in ea.
Filip a adormit repede si la putin timp dupa, in jur de ora 22:00, au inceput si contractiile care formau un tipar. A sosit si Petronela, mi-a adus apa de izvor. Cand am intrat in dormitot m-a intreabat :” eu ce sa fac?” Iar eu i-am raspuns ca nu trebuie sa faca nimic 🙂 doar sa fie acolo.
Iar mie nu mi-a pasat de absolut nimic, decat sa ma abandonez in fata nasterii si sa imi las corpul sa nasca asa cum stie el cel mai bine. Respiram adanc pe contractii, eram relaxata, ascultam muzica care imi placea. Adi imi facea gentle massage pe contractii iar asta ma ajuta sa ma relaxez si mai mult si sa beneficiez de endorfinele secretate natural de corpul meu. Am reusit sa ma detasez de orice asteptare si m-am conectat adanc la sinele meu interior si la bebelusul meu. Si astfel, urmandu-mi intuitia am facut fiecare pas asa cum imi venea pe moment. La un momentdat cand contractiile s-au intensificat am simtit nevoia sa intru in apa. Apa era calduta, potrivita, iar faptul ca mi-am luat bazin de nastere a fost cea mai buna alegere. Stateam foarte confortabil iar apa imi lua din durerea si intensitatea contractiilor. La un moment dat am intrat intr-o transa din care nu-mi mai amintesc nimic acum. Mai reveneam cand aveam cate o contractie. Dar era bine, nu aveam notiunea timpului, nu vedeam nimic din jurul meu.
Apoi am mai iesit din apa, m-am mai intins, simteam ca nu mai am stare, am mers la toaleta, imi venea sa stau doar acolo, era asa de confortabil. Atunci mi-a spus Adi : ” stii ca mai e putin nu?” Dar ma simteam atat de obosita. Ba imi era cald, ba imi era frig. Atunci a fost momentul acela cand am simtit ca nu mai pot. Am vrut sa intru iar in apa si dupa putin timp am intrat in faza de platou, m-am odihnit, a fost asa de bine. O perioada a fost liniste. Dupa care am observat ca aveam altfel de contractii si am inteles ca urma sa inceapa expulzia si ca mai e putin. Atunci sotul meu a inceput sa ma incurajeze si sa imi spuna tot felul de cuvinte frumoase si puternice care parca m-au facut sa ma trezesc, sa-mi adun toata puterea si sa-mi nasc copilul. Si ma simteam de neinvins, e fantastic, imi amintesc si acum acel sentiment care nu m-a parasit nici in ziua de astazi.
Cu putin timp inainte, s-a trezit si Filip, baietelul meu cel mare care initial nu intelegea ce se intampla, dar i-am explicat si a venit sa ma tina de mana. Si asta m-a emotionat si mi-a dat si mai multa putere. Faptul ca alaturi de mine erau cele mai importante persoane din viata mea m-a umplut de iubire si incredere.
Mi-am dat seama atunci ca eu eram in masura sa fac asta, sa nasc si ca aveam tot ceea ce-mi era necesar chiar in interiorul meu. M-am asezat pe vine in apa, simteam o presiune imensa care imi apasa pe bazin si stiam ca cu cat sunt mai increzatoare in mine cu atat mai repede o sa nasc. Adi era langa mine si ma incuraja. Dupa cateva contractii s-a nascut capul copilasului apoi bebe a facut torsiunea si apoi s-a nascut restul corpului.
Mi-am prins in propriile maini copilasul iubit si l-am scos din apa punandu-l pe pieptul meu si am vazut ca era un baietel sanatos. La ora 7:50 s-a nascut Robert. Ce bucuriee ! Ce satisfactie! Ce sentimente frumoase si minunate m-au napadit. Ma simteam atat de puternica, de sensibila si de uimita in acelasi timp. Adi si Filip au intrat si ei in bazin si am savurat impreuna momentul venirii pe lume a celui mai nou membru al familiei noastre. Ma simteam completa si implinita si aveam lacrimi de bucurie in ochi.
A fost experienta de care aveam nevoie pentru a deveni ceea ce sunt astazi si sunt recunoscatoare pentru tot. Petronela a constatat nasterea si asa am devenit oficial prima femeie care a nascut acasa din Roman. 🙂  Acum nu mai locuim acolo dar cand trecem pe strada aceea Filip spune mereu : ” aici s-a nascut Robert!” Draga viitoare mamica, sper ca povestea mea sa te inspire sa ai nasterea pe care ti-o doresti pentru bebelusul tau. Cu drag,”
Oana (mamica de copii fericiti)