Blog Ditta Depner Bine ai venit in luma nasterilor frumoase si implinitoare!
Draga Ditta si dragi mamici, au trecut aproape doua luni de cand darul nostru cel mai de pret a ales sa vina in bratele noastre… tocmai in ziua in care noi ne sărbătorim povestea.
Am avut parte de cea mai minunata experienta din viata mea de pana acum, exact asa cum mi-am imaginat, cum m-am rugat si cum am sperat!
Vreau sa încurajez toate mamele care isi asteapta minunea sa o aștepte cu incredere in Dumnezeu, în miracolul vieții, în corpul lor, in puterea lor psihică și nu in ultimul rând, în copilașii lor.
Impartasesc cu bucurie momentele acestea intime oricui dorește să le afle, însă abia astept sa i le povestesc fetiței mele, care a știut cand este clipa oportună si cum trebuie sa întâmpine lumea!
… 41 de saptamani si 3 zile, sfarsit de weekend. Asteptam cu nerabdare semnalul de la ea, care nu mai venea. In saptamana urmatoare trebuia sa merg la o alta intrevedere cu medicul, care, spre disperarea mea, urma sa plece cat de curand în concediu. Duminica după-amiază am fost in vizita la niste prieteni, iar după ce am servit pranzul, am băut o cafea (nu am acest tabiet, prefer sa o servesc dimineata, mai puțin în acea zi), iar spre seara ne-am intors acasa sa urmărim meciul din campionatul mondial de fotbal.
Simțeam că am foarte multa energie pe care trebuie sa o epuizez, asa ca i-am propus soțului sa iesim la o plimbare prin cartier. Aceasta a durat cât o repriză de fotbal, dar parca nu imi era suficient. Presimteam ca nu o sa dorm la noapte, asa ca am urcat pe bicicletă si am mai facut un program cardio de 45 de minute. L-am pus pe soț sa ma filmeze, m-am amuzat si am zis ca as mai incepe un antrenament.
Totusi, am renuntat la idee, iar pe la ora 00, m-am așezat în pat și am început să răsfoiesc rezumatele si notițele de la cursul Dittei, care stăteau pe noptiera mea si in fiecare seara imi propuneam sa finalizez recapitularea. Credeti sau nu, am finalizat-o si in jurul orei 1:38 am simtit ca incep sa “urinez” incontrolabil. Mi-am dat seama ca mi s-au rupt membranele, moment în care l-am trezit pe sotul meu, am verificat dacă lichidul este inodor si incolor si i-am scris medicului meu pentru a-l anunta si a-l instiinta ca vreau sa mai incerc sa adorm. Mi-a răspuns prompt ca este in regula.
Bucuria acelui moment a fost prima dintre cele ce au urmat, am plâns de fericire ca fetita noastra si-a ales sa vina tocmai de ziua noastra si ca o vom vedea atat de curand!
La primul mers la toaletă am simtit ca am eliminat dopul gelatinos, auzindu-se un „pleosc!”, iar lichidul l-am eliminat cate putin, până dimineata. Odată cu ruperea membranelor, am simtit o presiune si in zona abdominala, dar nimic iesit din comun.
Am preferat sa ii citesc un basm fetiței, deși l-am pus pe sotul meu sa o faca, dar vazandu-ma atat de relaxata, a adormit. Fiindcă eram nerăbdătoare să o intalnesc, somnul mi se cam risipise, însă stiam ca trebuie sa incerc sa ma mai odihnesc. Asa ca am ascultat partea a doua din cd-ul Dittei si imi amintesc ca l-am pus a treia oară, cand într-un final am adormit.
Ultima oara cand am verificat ceasul era ora 4:30. M-am trezit la 5:30. Presiunea acum venea si din zona lombara, iar pe ceas, contractiile erau cam la 7-8-9 minute. La ora 6 m-am îndreptat către dus, mi-am pus muzica preferată, iar cand simțeam contractia, foloseam „tehnica cu pana” a respiratiei, ce Ditta ne-a sugerat-o la curs si ma balansam in ritmul muzicii.
A fost minunat si a funcționat aceasta respiratie pe toată durata travaliului de dilatare, la 3 inspirații/expiratii, contractia dispărea.
Am mai adăugat cate ceva in bagajul deja pregatit, am spalat cele cateva vase ramase in chiuveta, am lăsat totul in ordine prin casa, pentru a le gasi la fel cand ne întoarcem 🙂
, iar la 8:15 am primit mesaj de la medic, care ma întreba dacă totul este in ordine. L-am sunat, contractiile erau la intervale de 2-3-4 minute si am hotarat sa ne indreptam către Timisoara.
La 9:22 am iesit din casa, la 10:00 am intrat in spital, la 10:20 mi s-a facut internarea cu dilatatie de 7-8 cm, constatată de către medicul de gardă. Am ajuns in camera de travaliu, unde moasa mi-a pus centura de monitorizare a bătăilor inimii si am ramas imobilizată la pat. Singurul disconfort a fost legat de acest moment, deoarece mi s-a spus că va fi vorba de 15-20 de minute (dar am stat imobilizata o ora) si de faptul că au insistat sa imi aplice cateterul, deși lucrurile au decurs bine si am explicat că doresc să nasc în apa, nemedicalizat.
Pe durata monitorizării, moasa imi spunea surprinsă ca citeste pe aparat contractii de intensitate 100%, dar pe chipul meu nu vedea nimic; eu asteptam cuminte, inspiram/expiram de trei ori, pregătita de acele contractii „si mai intense” .
Dupa acea ora „încatusata”, am rugat-o insistent sa ma lase sa ma plimb, dar nu înainte de a-mi face un nou tuseu medicul de gardă, ca „asa e procedura”. Acesta a constatat dilatatie de 10 cm, moment in care a ajuns si doctorul meu, care m-a poftit în bazin. Senzatia la scufundarea în apa calda a fost de relaxare totala.
Cele mai intense momente le-am resimțit aici, fiindcă acele contractii de dilatare au fost înlocuite cu valurile expulziei.
Totul însă a decurs in acelasi ritm vizualizat de mine; doctorul a lăsat în sala o lumina slaba si m-a intrebat ce muzica vreau sa ascult. Asa ca sotul mi-a pus Leonard Cohen – Dance me to the end of love, Hallelujah, Coldplay si tot ce sufletul meu intuia.
Octavia, minunea mea, stia prea bine ce are de facut si nu s-a grăbit, asa ca rolurile din jurul meu erau bine definite: medicul stătea în partea dreaptă pe scăunel (nu foarte activ în timpul expulziei, mai mult pe final, pentru ca in rest nu avea de ce), moasa in partea stanga, iar sotul in spatele meu. In acele clipe moasa a fost de cel mai mare ajutor!
Deoarece nu sesiza partea de inceput a contractiilor (nu am țipat, nu m-am schimonosit cf filmelor americane), astepta sa o atentionez si ma ghida spre respiratia corectă pentru a epuiza toate acele momente cât mai eficient si a-mi întâmpina in scurt timp fetita.
Mana soțului pe umăr, .. pe cap, paharul de apa atunci când simțeam că mi se usucă buzele au reprezentat dovezile ca, deși nu stie ce inseamna o sarcina, încearcă să o simtă. In aproximativ o oră jumătate petrecută în bazin, la contractia finala, unde in loc de 3 respirații, am incercat-o si pe a 4-a, Octavia a scos capul, iar în 2 secunde, precum un pestisor a alunecat si s-a arătat cu tot corpul.
Cordonul nu a fost tăiat imediat, totusi, nu la un interval foarte lung de timp. Am facut contact piele pe piele atat in apa, cât și pe masa de nasteri unde era momentul toaletarii (la insistențele mele „umile” către doamna neonatolog), iar atașarea s-a produs în salon, unde a rămas alături de mine si a fost alaptata exclusiv (deși prima noapte nu a fost tocmai plăcută – atasarea nu a fost cea mai corecta, dar in ziua urmatoare, am remediat problema).
Si ca sa încheiem perfect momentul nasterii, inca ma gandesc unde voi planta placenta, dar probabil o voi lasa pe Octavia sa decidă…
Nu stiu daca ati avut răbdare să citiți până la final mesajul meu, însă experienta mea le-o doresc tuturor mamelor si se datorează lui Dumnezeu, sotului meu, Cătălin, care cu toata dezinvoltura a crezut în mine, doctorului meu, Bogdan Cioată, care stie prea bine ce are de facut femeia care-si poarta pruncul si o lasa in zona ei de confort pe tot parcursul sarcinii, Dittei, care mi-a validat convingerile si mi-a întărit atat gândirea, cât și intuiția și tuturor conjucturilor prin care am intalnit femei cu experiente pozitive deosebite, v-am intalnit pe voi, am atras informații, cursuri si grupuri ce au ajutat la pregătirea acestui moment.
Mamicilor, sunteti mai puternice decât va imaginati! Vizualizati-va sarcinile si nasterile, iar copiii voștri perfecți vor sti sa isi aleaga cum sa vina!
Octavia, Carina si Catalin
Am avut parte de cea mai minunata experienta din viata mea de pana acum, exact asa cum mi-am imaginat, cum m-am rugat si cum am sperat!
Vreau sa încurajez toate mamele care isi asteapta minunea sa o aștepte cu incredere in Dumnezeu, în miracolul vieții, în corpul lor, in puterea lor psihică și nu in ultimul rând, în copilașii lor.
Impartasesc cu bucurie momentele acestea intime oricui dorește să le afle, însă abia astept sa i le povestesc fetiței mele, care a știut cand este clipa oportună si cum trebuie sa întâmpine lumea!
… 41 de saptamani si 3 zile, sfarsit de weekend. Asteptam cu nerabdare semnalul de la ea, care nu mai venea. In saptamana urmatoare trebuia sa merg la o alta intrevedere cu medicul, care, spre disperarea mea, urma sa plece cat de curand în concediu. Duminica după-amiază am fost in vizita la niste prieteni, iar după ce am servit pranzul, am băut o cafea (nu am acest tabiet, prefer sa o servesc dimineata, mai puțin în acea zi), iar spre seara ne-am intors acasa sa urmărim meciul din campionatul mondial de fotbal.
Simțeam că am foarte multa energie pe care trebuie sa o epuizez, asa ca i-am propus soțului sa iesim la o plimbare prin cartier. Aceasta a durat cât o repriză de fotbal, dar parca nu imi era suficient. Presimteam ca nu o sa dorm la noapte, asa ca am urcat pe bicicletă si am mai facut un program cardio de 45 de minute. L-am pus pe soț sa ma filmeze, m-am amuzat si am zis ca as mai incepe un antrenament.
Totusi, am renuntat la idee, iar pe la ora 00, m-am așezat în pat și am început să răsfoiesc rezumatele si notițele de la cursul Dittei, care stăteau pe noptiera mea si in fiecare seara imi propuneam sa finalizez recapitularea. Credeti sau nu, am finalizat-o si in jurul orei 1:38 am simtit ca incep sa “urinez” incontrolabil. Mi-am dat seama ca mi s-au rupt membranele, moment în care l-am trezit pe sotul meu, am verificat dacă lichidul este inodor si incolor si i-am scris medicului meu pentru a-l anunta si a-l instiinta ca vreau sa mai incerc sa adorm. Mi-a răspuns prompt ca este in regula.
Bucuria acelui moment a fost prima dintre cele ce au urmat, am plâns de fericire ca fetita noastra si-a ales sa vina tocmai de ziua noastra si ca o vom vedea atat de curand!
La primul mers la toaletă am simtit ca am eliminat dopul gelatinos, auzindu-se un „pleosc!”, iar lichidul l-am eliminat cate putin, până dimineata. Odată cu ruperea membranelor, am simtit o presiune si in zona abdominala, dar nimic iesit din comun.
Am preferat sa ii citesc un basm fetiței, deși l-am pus pe sotul meu sa o faca, dar vazandu-ma atat de relaxata, a adormit. Fiindcă eram nerăbdătoare să o intalnesc, somnul mi se cam risipise, însă stiam ca trebuie sa incerc sa ma mai odihnesc. Asa ca am ascultat partea a doua din cd-ul Dittei si imi amintesc ca l-am pus a treia oară, cand într-un final am adormit.
Ultima oara cand am verificat ceasul era ora 4:30. M-am trezit la 5:30. Presiunea acum venea si din zona lombara, iar pe ceas, contractiile erau cam la 7-8-9 minute. La ora 6 m-am îndreptat către dus, mi-am pus muzica preferată, iar cand simțeam contractia, foloseam „tehnica cu pana” a respiratiei, ce Ditta ne-a sugerat-o la curs si ma balansam in ritmul muzicii.
A fost minunat si a funcționat aceasta respiratie pe toată durata travaliului de dilatare, la 3 inspirații/expiratii, contractia dispărea.
Am mai adăugat cate ceva in bagajul deja pregatit, am spalat cele cateva vase ramase in chiuveta, am lăsat totul in ordine prin casa, pentru a le gasi la fel cand ne întoarcem 🙂
, iar la 8:15 am primit mesaj de la medic, care ma întreba dacă totul este in ordine. L-am sunat, contractiile erau la intervale de 2-3-4 minute si am hotarat sa ne indreptam către Timisoara.
La 9:22 am iesit din casa, la 10:00 am intrat in spital, la 10:20 mi s-a facut internarea cu dilatatie de 7-8 cm, constatată de către medicul de gardă. Am ajuns in camera de travaliu, unde moasa mi-a pus centura de monitorizare a bătăilor inimii si am ramas imobilizată la pat. Singurul disconfort a fost legat de acest moment, deoarece mi s-a spus că va fi vorba de 15-20 de minute (dar am stat imobilizata o ora) si de faptul că au insistat sa imi aplice cateterul, deși lucrurile au decurs bine si am explicat că doresc să nasc în apa, nemedicalizat.
Pe durata monitorizării, moasa imi spunea surprinsă ca citeste pe aparat contractii de intensitate 100%, dar pe chipul meu nu vedea nimic; eu asteptam cuminte, inspiram/expiram de trei ori, pregătita de acele contractii „si mai intense” .
Dupa acea ora „încatusata”, am rugat-o insistent sa ma lase sa ma plimb, dar nu înainte de a-mi face un nou tuseu medicul de gardă, ca „asa e procedura”. Acesta a constatat dilatatie de 10 cm, moment in care a ajuns si doctorul meu, care m-a poftit în bazin. Senzatia la scufundarea în apa calda a fost de relaxare totala.
Cele mai intense momente le-am resimțit aici, fiindcă acele contractii de dilatare au fost înlocuite cu valurile expulziei.Totul însă a decurs in acelasi ritm vizualizat de mine; doctorul a lăsat în sala o lumina slaba si m-a intrebat ce muzica vreau sa ascult. Asa ca sotul mi-a pus Leonard Cohen – Dance me to the end of love, Hallelujah, Coldplay si tot ce sufletul meu intuia.
Octavia, minunea mea, stia prea bine ce are de facut si nu s-a grăbit, asa ca rolurile din jurul meu erau bine definite: medicul stătea în partea dreaptă pe scăunel (nu foarte activ în timpul expulziei, mai mult pe final, pentru ca in rest nu avea de ce), moasa in partea stanga, iar sotul in spatele meu. In acele clipe moasa a fost de cel mai mare ajutor!
Deoarece nu sesiza partea de inceput a contractiilor (nu am țipat, nu m-am schimonosit cf filmelor americane), astepta sa o atentionez si ma ghida spre respiratia corectă pentru a epuiza toate acele momente cât mai eficient si a-mi întâmpina in scurt timp fetita.
Mana soțului pe umăr, .. pe cap, paharul de apa atunci când simțeam că mi se usucă buzele au reprezentat dovezile ca, deși nu stie ce inseamna o sarcina, încearcă să o simtă. In aproximativ o oră jumătate petrecută în bazin, la contractia finala, unde in loc de 3 respirații, am incercat-o si pe a 4-a, Octavia a scos capul, iar în 2 secunde, precum un pestisor a alunecat si s-a arătat cu tot corpul.
Cordonul nu a fost tăiat imediat, totusi, nu la un interval foarte lung de timp. Am facut contact piele pe piele atat in apa, cât și pe masa de nasteri unde era momentul toaletarii (la insistențele mele „umile” către doamna neonatolog), iar atașarea s-a produs în salon, unde a rămas alături de mine si a fost alaptata exclusiv (deși prima noapte nu a fost tocmai plăcută – atasarea nu a fost cea mai corecta, dar in ziua urmatoare, am remediat problema).
Si ca sa încheiem perfect momentul nasterii, inca ma gandesc unde voi planta placenta, dar probabil o voi lasa pe Octavia sa decidă…
Nu stiu daca ati avut răbdare să citiți până la final mesajul meu, însă experienta mea le-o doresc tuturor mamelor si se datorează lui Dumnezeu, sotului meu, Cătălin, care cu toata dezinvoltura a crezut în mine, doctorului meu, Bogdan Cioată, care stie prea bine ce are de facut femeia care-si poarta pruncul si o lasa in zona ei de confort pe tot parcursul sarcinii, Dittei, care mi-a validat convingerile si mi-a întărit atat gândirea, cât și intuiția și tuturor conjucturilor prin care am intalnit femei cu experiente pozitive deosebite, v-am intalnit pe voi, am atras informații, cursuri si grupuri ce au ajutat la pregătirea acestui moment.
Mamicilor, sunteti mai puternice decât va imaginati! Vizualizati-va sarcinile si nasterile, iar copiii voștri perfecți vor sti sa isi aleaga cum sa vina!
Octavia, Carina si Catalin
