Mi-a reușit să îl nasc pe al treilea copil așa cum am visat

Dragă Ditta,

Au trecut 23 de zile de când l-am născut pe Luca și tot nu îmi pot reveni.

Mi se înmoaie genunchii atunci când îmi amintesc de naștere. Am fluturi în stomac atunci când ating pijamaua pe care am purtat-o în maternitate de la primele contracții eficiente până în dimineața în care îmi țineam minunea în brațe și la sân.

Astăzi am început sa fac filmulețul cu iarna și primăvara în care îl purtam pe Luca în burtică. Am dat peste câteva videouri făcute cu fetițele noastre în zilele de curs „Renașterea”.

M-au aruncat imediat acolo, în acele 4 zile intense, în care eu si soțul meu am învățat de la tine lucruri fascinante legate de sarcină, de memoria fătului, de naștere și de nevoile nou-născutului. Am aflat atâtea!
Grație ție, m-am simțit pregătită și bucuroasă , fără rezerve, să nasc natural.

Am mai găsit un filmuleț în arhivă noastră, în care îmi mângâi burtica și ascult meditația ghidată de tine, cu afirmații pozitive despre sarcina și naștere.

Ma culcam și mă trezeam cu vocea ta luni la rând, astfel încât m-ai convins și mi s-a înregistrat în cap și în suflet că bebelușul și corpul meu știu să nască, iar tot ce se cere de la mine este să ma relaxez, să las nașterea sa se desfășoare.

Exact asta am făcut pe 3 iunie, când am intrat în travaliu. Nici nu am simțit cum s-a deschis colul meu până la 5-6 cm. A fost fara contracții. Brodam, meditam, ațipeam…abia la 8 cm, la miezul nopții, am simțit contracții intense, de care mă bucuram, căci știam că mă apropie de întîlnirea cu fiul meu.

La 01.43, pe 4 iunie, deci de ziua mea, după ce am împins de câteva ori, a venit Luca.

Un haiduc de 4 kg 300 g.
L-am născut natural, cu o cicatrice de 3 mm pe uter (după prima naștere, care a fost prin cezariană…a doua naștere a fost vaginală, dar vacuum asistată).

Mi-a reușit să îl nasc pe al treilea copil așa cum am visat fiindcă tu m-ai împuternicit, tu mi-ai dat încredere și putere.

Îți mulțumesc din suflet!!!!!

Acum înțeleg de ce spuneai că ai naște si tot ai naște.

Nașterea, atunci când e lăsată să curgă în ritmul mamei și al bebelușului, este MI-NU-NA-TĂ.

În timpul în care naște, de la primele semne ale travaliului, până la întîlnirea cu bebelușul ei, femeia are șansă unică de a se simți mângâiata pe creștet de Dumnezeu.

Altă explicație pentru acest proces miraculos , perfect gândit, nu îmi închipui. De la concepție până la aducerea pe lume a unui copil, apoi și la recuperare, corpul femeii face minuni.

Nașterea este o minune.

Niciodată în viața mea nu mi-am iubit atât de tare corpul.

Îl iubesc, îl admir, sunt fascinată de felul în care e construit ca să nască.

Totul are sens, totul funcționează perfect, atunci când nu îl deranjezi cu gândul, cu intervenții medicale , cu vorbe nesăbuite, cu orice ar putea întrerupe „dansul de hormoni” ce ne ajuta sa naștem.

Aș vorbi la nesfârșit despre asa și tot palidă ar fi descrierea mea. Nu am cuvinte care să exprime tot ce am simțit, tot ce mai simt.

Îți mulțumesc din suflet pentru misiunea pe care ai ales-o, pentru că ne prezinți nașterea din toate unghiurile, dar mai ales din punct de vedere spiritual.

Femeia nu are de unde să audă aceste lucruri, la spital nimeni nu o sa le povestească, pe când acestea sunt esența vieții.

Îți mulțumesc pentru că răspândești înțelepciunea unui proces miraculos – aducerea pe lume a unui copil.

Sper să deschizi multe inimi, astfel încât femeile să nu se mai teama să nască, să vadă altceva decât durere în miracolul nașterii.

Sa trăiești cel puțin 100 de ani, pentru că avem nevoie de tine!!!!!!!

Cu recunoștință și admirație , Anna și Sergiu, bebelușul Luca

Vezi și

Am invatat sa ma accept

Povestea mea incepe cu multi ani in urma, asteptand un Bebe cu disperare. Am trecut prin toate starile posibile, de disperare la acceptare.

Call Now Button