Reka, Prahova

O nastere implinitoare [nastere naturala nemedicalizata]

Sunt o mamica a 2 fete si un baiat si as vrea sa impartasesc si eu emotiile traite la venirea pe lume a baietelului meu. Fetele au fost primele care au venit pe lume, pe ele le-am nascut la spital, cu tot ceea ce inseamna nastere in sistemul medical de stat (cele care au nascut acolo cunosc). Nu am sa vorbesc despre aceste nasteri pentru ca ma cuprinde tristetea si frustrarea ca nu am stiut mai multe la momentul respectiv. Insa va voi povesti nasterea lui Filip.

Cu sotul cazusem de acord ca ne ajung doi copii. Insa intr-o zi, dupa multe zile de stare de greata am facut testul de sarcina si surpriza: a iesit pozitiv. Vestea ne-a socat putin, gandul ca vom avea inca un copil ne-a coplesit. Insa a doua zi am avut o bucurie in suflet ca vom primi inca o binecuvantare de la Dumnezeu. Eu mi-am dorit inca incepand de la prima sarcina un baietel, insa acum simteam amandoi ca vom avea un baietel, ca aceasta surpriza vine sa ne aduca o bucurie, o implinire.

Pentru ca de la prima sarcina imi trecuse prin cap sa nasc acasa, iar la a doua sarcina chiar ma documentasem cat de cat despre nasterile acasa, de data asta ii spusesem sotului ca mi-a fost data ultima sansa sa pot sa experimentez o nastere veritabila, asa cum Dumnezeu lasase sa fie. Lui ii era teama de asa ceva, numai cand ii pomeneam i se inmuiau genunchii. Pentru mine era categoric: nu mai vreau sa nasc la spital. Mi-a ajuns suferinta si umilinta din spital. Vroiam sa imi recastig demnitatea.

Sotul meu de data asta a hotarat sa ma sustine in decizia mea. A aflat despre o conferinta despre nastere la care era invitat Michel Odent si mi-a propus sa merg. Pana la urma am mers amandoi si acolo s-a conturat in mine ceea ce doream cu adevarat: sa nasc cat mai natural. Era evident ca nu voi putea face acest lucru in spital, asadar am inceput sa citesc, sa caut intens despre nasteri acasa. Stiam de Ana Maita care nascuse acasa, apoi am aflat de Ditta Depner, am citit si despre nasteri acasa din alte tari si era hotarat: voi naste acasa.

Nu am spus despre intentia mea nimanui, decat celor apropiati, pentru ca nu vroiam sa fiu inconjurata de persoane care sa bage frica in mine. Eu am incercat sa ma incurajez singura ca aceasta este cea mai buna decizie pentru mine, ca procesul nasterii este ceva natural si ea decurge firesc daca este lasat.

Singura problema era ca nu aveam pe nimeni care sa fie alaturi de mine la nastere. Sotul meu ma sustinea in decizia mea, dar el mi-a spus ca nu poate sa imi acorde sprijinul efectiv din timpul nasterii (e genul de barbat mai fricos). Singura nu indrazneam sa fac acest lucru. Nu cunosteam nici o doula care sa fie aproape de unde locuiesc, asa ca am incercat sa o conving pe mama sa fie “moasa” mea. La inceput a fost reticenta, insa povestindu-i despre cele citite a fost foarte interesata de subiect si a hotarat sa fie alaturi de mine (ea sta la aproape 500 km de mine).

Am avut o sarcina normala, cu greturi in primele 4 luni (la fel cum am avut si in primele 2 sarcini), insa am fost doar de 2 ori la ginecolog, mi-am facut primul set de analize, prima ecografie si atat. In rest am mancat sanatos, am facut gimnastica prenatala o perioada, am facut masaj perineal (ceea ce m-a ajutat mult si la a 2-a nastere, la prima avand “placerea”unei epiziotomii) si am incercat sa ma bucur de tot ceea ce inseamna sarcina.

Mama a venit cu o saptamana inainte de data probabila a nasterii, am tinut o sesiune de instruire pentru mama si sotul meu, i-am instruit ce trebuie sa faca in anumite situatii neprevazute. Intr-o seara de joi incercam sa stabilim numele copilului, stiind ca data nasterii este foarte aproape. Pana la urma am cazut de acord si am gasit si un al doilea nume, pt ca sotul tinea mult sa aiba doua nume (am ales nume de baiat pentru ca eram convinsi ca va fi baiat. Ecografie nu am facut, deci nu stiam cu siguranta).

Am stat pana mai tarziu cu sotul de vorba, apoi am mai citit putin si in timp ce citeam, bebe a miscat si m-a lovit in jos. A lovit asa de tare incat s-a rupt apa. M-a cuprins o bucurie pentru ca stiam ca nu mai e mult pana il voi intalni pe Filip Natan. I-am dat de stire sotului ca a venit momentul si am trezit-o pe mama sa stie ca procesul s-a pornit.

Ne-am dus cu totii la culcare, eu vroiam sa dorm ca sa fiu odihnita la momentul expulziei. Am avut contractii usoare toata noaptea, dar am putut sa dorm pana dimineata. La 6 dimineata inca contractiile erau usoare. Sotul a pregatit fetele sa le duca la o prietena (nu am vrut ca ele sa fie prezente la nastere) iar eu am stat pe canapea. Incet, incet am simtit ca intensitatea contractiiilor incepe sa creasca. Deja incepea sa ma deranjeze forfota din jurul meu, asa ca am preferat sa ma retrag in dormitor si am rugat-o pe mama sa ma lase in pace pana o voi striga eu. Ea si-a gasit de lucru prin bucatarie si m-a lasat singura.

La un moment dat nu imi mai gaseam locul si nu mai stiam in ce pozitie sa stau ca sa nu simt durerea. M-am tot foit in pat, ma uitasem la ceas si era 9 jumate. In gandul meu ziceam ca in ritmul asta n-o sa nasc decat pe la 2-3 (eu comparam cu durerile simtite la spital iar durerile pe care le simteam eu nu erau insuportabile). S-au mai apropiat contractiile si la un moment dat erau asa de apropiate incat nu mai aveam timp sa-mi trag suflarea intre ele.

Imi propusesem sa nasc in genunchi dar contractiile mai puternice m-au prins pe spate si nu reuseam sa ma intorc. Incercam sa strig dupa mama dar nu prea reuseam. Intr-un final a intrat mama in camera si m-a ajutat sa ma intorc, tocmai inainte de momentul expulziei. Deja simteam capul copilului, apoi dupa vreo doua contractii a iesit minunatul nostru baietel! Mama doar privea uimita pentru ca nu asistase niciodata la o nastere (ea avand 2 copii). Sotul a indraznit si el sa intre in camera, a facut cateva poze si il admira pe “printul mostenitor”.

Am infasurat copilul intr-un scutec si l-am luat in brate sa-l admir. In spital la primele 2 nasteri nu am avut acest privileagiu si doream sa traiesc momentul din plin. L-am pus la san si dupa ceva timp mama a taiat cordonul, apoi a adormit. Placenta a iesit la vreo 2 ore, insa totul a fost ok. Am facut un dus, am mancat si m-am odihnit. Peste cateva ore au venit si fetele ca sa-l cunoasca pe fratiorul lor. Cea mare a fost cam dezamagita ca nu a fost de fata cand bebe a iesit din burtica.

Acum Filip are 10 luni, l-am hranit exclusiv la san pana la 6 luni si inca mai suge pana va dori el. De cate ori imi aduc aminte de nasterea lui, ma gandesc cu drag la acele moment pretioase. Toate aceste clipe deosebite de la nastere si dupa iti sunt furate de cadrele medicale. Cel putin asa a fost la mine la primele nasteri. La aceasta nastere totul a fost al meu. Nu am fost deranjata in nici un fel si am avut acces la copilul meu in orice moment. A fost ceva pretios.

Lasa un Comentariu

641 views

Start typing and press Enter to search