Tot ce ai de făcut este să introduci adresa ta de e-mail și primești imediat materialul GRATUIT „Cauzele ascunse ale depresiei postnatale și pașii de urmat pentru vindecare” de Ditta Depner, în format pdf, pe email.
Statistic, două din zece femei suferă de depresie postpartum și acest lucru este considerat „normal”. Din acest motiv, foarte puține mame fac ceva concret pentru a se vindeca. Suferă în tăcere, sperând că o să treacă de la sine.
Dragă mămică,
Sunt alături de tine și te susțin să ReNaști chiar dacă ai avut o naștere traumatizantă care te-a marcat și viața ta cu un bebeluș nu este așa cum ai visat.
De 12 ani de când sunt Educator Prenatal în România, am întâlnit mii de femei care au fost traumatizate la naștere. Deși fiecare are povestea ei tristă, toate au ceva în comun: s-au izbit de violența obstetrică din sitemul actual de la noi din țară…și nu numai.
Majoritatea femeilor nu știu că aceste traume de la naștere sunt cauza principală a depresiei postpartum pe care ajung să o resimtă imediat după ce nasc sau chiar și la câteva luni după aceea.
Am fost întrebată de nenumărate ori despre acest subiect în privat.
– „De ce mă simt așa?” – răspunsul stă ascuns în adevăratele cauze ale depresiei postnatale.
– „Ce să fac pentru a mă vindeca?” – iată pașii principali pe care îi ai de făcut.
Descarcă materialul și vei putea studia în liniște aceste răspunsuri pline de revelații. Fă un prim pas către tine!
Voi veni în ajutorul tău cu explicații suplimentare despre acești pași.