Bine ai venit in lumea nasterilor frumoase si implinitoare!
0744 641 558
ditta@dittadepner.ro

O experienta care m-a facut sa simt ca pot muta si muntii…

Nasterea era pt mine un subiect delicat, care imi starnea emotii si frica doar cand ma gandeam la asta..

Am ramas insarcinata abia dupa cateva luni tocmai pt ca aveam un blocaj: cum o sa nasc? Nu ma vedeam in spital, nu reuseam sa ma vad nascand deloc, pt ca imi era prea frica  de orice ar putea sa se intample fara „controlul” (acordul) meu.

Cursul de pregatire pentru nastere al Dittei mi s-a parut ceva revelator. Nu stiam ca se poate naste acasa, nu auzisem pana acum la nimeni despre asta, nu stiam destule despre procedura medicala care grabeste procesul, nu stiam cate lucruri ” se pierd ” la nastere din lipsa de timp si de interes uman al personalului medical, nu stiam ca poate fi intr-un mod frumos si usor, nu stiam ca eu pot face asta.. dar mi-am propus sa incerc!

Am avut alaturi de mine o moasa cu experienta, o persoana deosebita, pasionata de ceea ce face si hotarata si o doula foarte draguta, o persoana calda si calma. Bineinteles sprijinul, intelegerea si dragostea unui sot minunat care a fost alaturi de mine si la curs si pe tot parcursul sarcinii.

La modul realist vorbind, nasterea nu a fost tocmai usoara ca o plimbare prin parc, dar nici atat de grea incat sa urlu de durere asa cum credeam despre asta sau vazusem in filme.

Am trait in schimb fiecare clipa, cu toata prezenta, am simtit cat de importanta este fiecare clipa, am trait in prezent, ceea ce unii dintre noi uitam sa facem zilnic..

Contractiile sunt intr-adevar dureroase, dar cand stii ca dupa fiecare contractie esti tot mai aproape de momentul in care iti vei tine bebelusul in brate, asta iti da putere sa mergi mai departe.

Nasterea mea a durat 9 ore:
5 ore de travaliu si 4 ore de expulzie.

Am vorbit cu voce tare cu bebelusa mea in timpul expulziei, stiind ca deja dureaza „cam mult” si i-am spus ca impreuna putem face asta si ne descurcam minunat si am simtit cum s-a impins si ea ca sa reueasca sa iasa.

Sunt momente unice, care te imbogatesc sufleteste si iti dau puterea sa muti si muntii.. dar cel mai important pt asta este sa stii ca poti sa ai cunoasterea necesara, sa iti acorzi dreptul, sa faci alegerea potrivita in fiecare zi.

Avem asadar un copil fericit, nascut in cel mai potrivit mediu adica acasa, in sanul familiei, acolo unde va creste, in pace, tihna, fara presiuni, cu drag, cu emotiile noului inceput si in cel mai natural mod..

Mi-am acordat timpul necesar si am considerat important sa ascult in fiecare zi afirmatiile de pe cd-ul primit la cursul organizat de Ditta, ceea ce mi-a sporit increderea in mine.

Asa cum mi-am spus zilnic, asa mi-am trait nasterea: usor, frumos, cu calm si blandete.

Sta in puterea noastra sa cream un scenariu care sa ne fie favorabil si in fiecare zi facem o alegere pt cum vrem sa traim. E minunat atunci cand crezi cu adevarat in tine si stii ca meriti sa primesti ce e mai bun.

Intre esec si reusita nu sta decat o alegere!

Iti multumim, Ditta pt tot ce ne-ai invatat! Ne-ai incununat anul cu cele mai frumoase invataturi, care puse in practica, au dat rezultatele unei povesti reusite!