Nasterea mea

Povestea frumoasa incepe de fapt din timpul sarcinii. Acum imi dau seama  ca deznodamantul probabil nu ar fi fost asa de frumos, daca nu as fi fost asa de „infometata” dupa informatii legate de nasterea naturala.

Stiam de vreo 2 ani de cursul Dittei si am stiut ca voi participa cand va fi cazul. A mai ramas doar sa imi conving sotul de importanta participarii la acest curs.

Stiam ca vreau o nastere naturala, nemedicalizata. Mai stiam ca vreau ca pitica mea aterizeze direct pe pieptul meu imediat dupa nastere si sa nu fim despatite. Vroaim cat mai putine interventii medicale, dar nu stiam cum pot obtine aceste lucruri, luand in considerare ca multe persoane din jurul meu considerau ca sunt de neobtinut multe lucruri care le doream.

Le-am obtinut aproape pe toate :-). Cursul Dittei mi-a oferit cunostintele si astfel siguranta ca stiu ce vreau, ce se intampla cu corpul meu si astfel fiind sanse foarte mici sa ma deturneze cineva din drumul meu.

Cu o saptamana inainte de data nasterii am pierdut o parte din dopul gelatinos. Stiam de la curs ca din acest moment se poate intampla oricand minunea. Nu am spus nimanui pentru ca nu am vrut sa inceapa influentele din dreapta si din stanga, dar emotiile erau foarte mari.

Si astfel asteptam in fiecare zi sa se declanseze travaliul, linistita, facand exercitiile de respiratie si ascultand CD-ul Dittei.

Pe data de 11.11.2017 dis de dimineata, am simtit ca ziua debuteaza diferit. Am pierdut si restul din dopul gelatinos si au inceput care le-am simtit diferit fata de cele Braxton Hicks.

L-am anuntat pe sotul meu ca s-ar putea sa fie ziua cu pricina, dar ne-am continuat ziua intr-un mod absolut linistit si obisnuit. Am incercat sa ma odihnesc si am dormit o perioada, dar eram foarte emotionata si asta ma impiedica sa stau linistita.

Am inceput sa simt contractiile o idee mai dureroase (dar foarte suportabile) dupa ora 20.00.  I-am scris un SMS doctorului ca lucrurile devin serioase.
Mi-a sugerat sa ma duc pana la clinica sa ma verifice medicul de garda, dar am refuzat. I-am scris ca voi sta acasa, ca probabil nu vor inainta contractiile pana dimineata si in mod clar ca nu vreau sa imi petrec travaliul la spital.Va fi anuntat cand voi ajunge eu la clinica.
De la ora 23 insa au inceput contractiile foarte regulate si ceva mai dureroase. Am stiut ca de aici incepe distractia cu adevarat 😀

Erau contractii regulate, la aprox 5-7 minute distanta cam de 50-80 secunde(le-am cronometrat doar la inceputul travaliului)

L-am trimis pe sotul meu sa doarma, simteam nevoia sa fiu singura si neobservata… si stiam ca cineva o sa aiba nevoie de energie dupa ce vom ajunge la clinica.
Datorita exercitiilor de respiratie din timpul sarcinii (invatate de la Ditta) am reusit pe perioada travaliului sa gestionez durerea. Dansul si mingea de travaliu mi-au fost de mare ajutor

La 5 dimineata am simtit ca este momentul sa il trezesc pe sotul meu si sa ne pregatim sa mergem spre clinica.

La clinica am ajuns la 6 dimineata unde au urmat procedurile obisnuite de verificari, dar s-a ocupat Aron de toate chestiile procedurale. Cand aveam tendinta sa intervin sau sa „rezolv” ceva sotul meu ma trimitea in coltul meu sa imi vad de travaliu (foarte de ajutor un sot bine pregatit :-D)
Mi s-a solicitat permisiunea pentru a-mi face un control de catre medicul garda, sa stim astfel daca il anuntam pe medicul meu sa porneasca catre spital. L-am rugat pe medic sa nu imi zica nimic, decat daca are vesti foarte bune. Si avea: ajunsesem la ei cu dilatatia 10.

Au urmat o serie de evenimente care m-au scos din starea in care eram si incet incet s-au rarit contractiile, dar fiind la dilatatie maxima lucrurile oricum progresau. (sala de nasteri era ocupata, motiv pentru care trebuia sa ma abtin sa imping, am ajuns in sala de nasteri si salonul a inceput sa se polueze cu personalul medical foarte curios de nasterea 100% naturala nemedicalizata care avea loc dupa lunga perioada de timp in clinica lor)

Agitatia din jurul meu ma scosese din starea mea de si eram si din ce in ce mai obosita, deoarece nu „controlam” partea asta a travaliului asa cum ma asteptasem.
Timp 1 ora am impins din pozitii gravitationale, dar pentru ca lucrurile nu avansau m-am urcat pe masa de nasteri. Este singurul lucru din tot procesul nasterii mele, care imi doresc sa fi fost altfel dar nu am reusit sa gestionez altfel atunci situatia.

Nu mai tin minte cat a durat expulzia, sotul meu zice ca 20 minute. Mie mi s-a parut o vesnicie, datorita pozitiei nu foarte confortabile.
(Am refuzat orice fel de interventie gen epiziotomie, injectii samd. Sunt convinsa ca recuperarea mea foarte rapida s-a datorat acestui fapt)

Pitica noastra (Izabella) s-a nascut  pe data de 12.11.2017 la 10.15 minute, si din acest moment nu stiu absolut deloc sirul evenimentelor. Noroc ca sotul a fost cu mine, motiv pentru care stiu ca a fost lasat cordonul sa pulseze, a fost despartita cateva minutele de mine pentru masuratori in acelasi salon – dar a tinut-o Aron de manuta tot timpul, si nu a avut parte de nici o vitamina K sau picaturi.

Am beneficiat de ora magica doar noi 3 in salonul de nasteri iar minunea noastra nu a fost despartita de noi pe toata perioada cat am fost in spital. Sunt recunoscatoare pentru sansa de a fi participat la cursul Dittei. Doream ca sotul sa fie langa mine, dar vroiam si o persoana de sprijin. Nu puteam avea o doula datorita politicii clinicii, astfel ca sotul era optiunea potrivita.
La cursul Dittei, am reusit sa il fac pe sotul meu sa inteleaga ceea ce imi doresc si astfel el sa fie sprijinul meu si el a fost motivul pentru care am fost atat de puternica in tot acest proces.

Tot Dittei ii datorez fatul ca am cunoscut-o pe Mihaela Drilea, un minunat consultant in alaptare. Astfel ca am reusit sa o alaptez exclusiv pe Izabella din prima secunda a vietii ei.

Mutumesc Ditta si Mihaela pentru tot ceea ce oferiti.
O mare parte din povestea noastra frumoasa vi se datoreaza voua.

Lasa un Comentariu

3.209 views

Start typing and press Enter to search