Nasterea lui Filip

Povestea lui Filip incepe in toamna anului 2011 cand am aflat ca sunt insarcinata si viata urma sa mi se schimbe in cel mai frumos fel de pana atunci.
Cu ceva timp inainte o cunoscusem pe Mihaela si pe bebelusul ei fericit si parea ca Miha era mama dintotdeauna, deoarece raspundea nevoilor bebelusului ei intr-un mod inedit si natural, conectandu-se cu Mina cu iubire si empatie. Evident ca atunci cand am ramas insarcinata am vrut sa stiu secretul si in scurt timp am ajuns la cursul Hypnobirthing sustinut de Ditta Depner.

Zilele de curs au fost magice, toate intrebarile din minte si-au gasit raspuns, toata frica s-a transformat in iubire, toata neincrederea s-a transformat in putere iar apoi m-am bucurat cu toata inima de sarcina si de tot ceea ce aducea nou in viata mea.
Am stiut ca vreau sa nasc acasa, pentru ca acolo mi se parea cel mai firesc sa vina pe lume copilul nostru, in intimitatea caminului nostru. Asta a fost primul motiv, iar cel secundar era acela ca nu-mi doream sa merg la spital – mai avusesem in trecut cateva interventii si nu-mi aminteam cu drag de niciuna dintre ele.

Stiam ca pe langa planul A, era foarte important pentru linistea mintii sa existe si un plan B sigur, in caz ca lucrurile nu ar fi mers asa cum planuisem.
Din moment ce atunci locuiam in Roman, Neamt, planul B nu arata prea grozav in caz ca ajungeam la spital probabil ca n-as fi fost primita cu bratele deschise – si sincer imi era frica de asta. Asa ca la un momentdat, spre sfarsitul sarcinii am decis sa mergem la Brasov, sa inchiriem un apartament acolo, pentru a fi aproape de maternitatea Eva in caz de nevoie. Si mai ales ca doula care urma sa ma asiste venea de la Cluj. Acum simteam ca toate sunt bifate cel putin asa credea mintea constienta.

La 38 saptamani si jumatate mi-a cazut dopul gelatinos. Stiam ca nu prevesteste neaparat o nastere iminenta asa ca am stat linistita, sau ma rog, faceam dulceata de visine zilele acelea. Am avut in ziua urmatoare primele contractii, care au continuat pe parcursul zilei insa nu formau un tipar de incepere a travaliuliu. Era sambata seara, si eu inca faceam dulceata de visine. Am decis sa plecam spre Brasov de indata ce terminam. Asta s-a intamplat in jurul orei 2:00 noaptea. Am fi putut astepta pana dimineata, nu era graba, dar am zis ca putem profita sa ne mai plimbam prin Brasov pana se hotaraste bebe sa dea semnalul.
Am vorbit cu doula, i-am spus ca plecam si a ramas sa o anunt la orice schimbare avea sa apara. Cand am ajuns am dormit, ne-am relaxat si pe dupa amiaza am iesit sa mancam si sa ne plimbam. Si in timp ce ne plimbam am simtit ca si cand am facut un pic pipi pe mine, iar la cateva minute din nou, un pic mai mult. Am mers sa verific. Si am sunat-o pe doula :” am avut o scurgere, nu mult, dar are asa…miros de bebe” i-am spus eu. Ea mi-a spus atunci ca mi s-au fisurat membranele si ca travaliul avea sa inceapa in curand. „Verific cand am primul tren spre Brasov si vin” a adaugat ea.

Eram fericiti si entuziasmati, in curand aveam sa ne cunoastem primul copil. Am mers spre casa sa pregatim cuibul. Am aprins lumanari, Adi a umflat piscina, mingea de travaliu, am pus muzica relaxanta si in curand au inceput contractiile adevarate. Era in jur de ora 20:00. La inceput contractiile au fost scurte si blande insa pe masura ce travaliul a avansat au inceput sa fie mai lungi si mai intense. Imi schimbam pozitia in functie de cum simteam pe moment. La un moment dat am intrat in apa, insa piscina era una normala si nu un bazin special de nastere, ceea ce facea ca sederea in piscina sa nu fie total comfortabila. ( fetelor, daca vreti sa nasteti in apa, musai in bazin special)
Pe langa asta, la un momentdat mi s-a facut frig si in loc sa ies afara din apa am stat acolo in continuare si Adi imi aducea apa calda, dar nu era de ajuns. E posibil ca asta sa imi fi incetinit travaliul…pe langa gandurile ce nu-si aveau rostul atunci.

Imi amintesc ca la un momendat zaceam, intrasem intr-un fel de transa. Era platoul acela in care eu ar fi trebuit sa prind putere pentru expulzia bebelusului. M-am odihnit insa am stat in continuare in apa si asta nu m-a ajutat prea mult. Si pe langa asta, undeva in acest interval Adi a adormit pe canapea. Iar eu in loc sa las nasterea sa se intample si sa ma bucur ca nu eram observata, eram in postura in care trebuia sa ma si abandonez dar si sa controlez nasterea, deoarece simteam frica si cel care trebuia sa ma insoteasca parca ma abandonase. De aceea nu este recomandata nasterea acasa neasistata. Mai ales daca este vorba despre prima nastere.
Au fost niste sentimente amestecate si ma nelinistea si frustra faptul ca doula nu era cu mine asa cum imi imaginasem eu, si pentru asta chiar nu cred ca eram pregatita. Adi ma sustinea si era intru totul alaturi de mine dar nici el nu era pregatit sa nastem singuri.

Imi amintesc ca la un moment dat Adi a sunat-o pe doula care inca era pe drum si colac peste pupaza trenul avea intarziere. Atunci am simtit si frica lui Adi, si chiar daca initial m-a facut sa simt la fel, mi-am schimbat gandirea in a sti ca pot sa fac asta si ca mai e putin pana la nasterea bebelusului. Poate ca daca planul meu B ar fi inclus si varianta in care doula nu ajungea la timp povestea ar fi luat alt curs.
La un moment dat am auzit telefonul. „Am ajuns, sunt in gara. Iau un taxi si vin” a spus Andreea. Simteam ca sunt in siguranta si ca totul avea sa fie bine, si parca abia atunci imi dadeam voie cu adevarat sa nasc liber.
Cand a intrat pe usa eu eram epuizata, pe marginea piscinei, eram deja in expulzie. Asta se intampla in jur de ora 7:00. Am mai impins de cateva ori fara succes dupa care ea mi-a sugerat sa mergem totusi la maternitate. Atunci m-am speriat un pic, m-am imbracat, in fundal auzeam ” e ok, nu trebuie sa ne grabim, totul e bine doar ca e posibil sa iti faca o mica incizie” Eu nu prea mai procesam, ma gandeam doar ca bebe sa fie bine.
Am pus ceva pe mine si am iesit din casa. Cand am ajuns la lift aveam senzatia puternica de a impinge, si era cea corecta asa cum stiu acum , cea care l-ar fi adus pe bebe mai repede pe lume, si nu ar mai fi fost nevoie sa ajung la maternitate. Dar stiu ca am avut nevoie sa trec prin aceasta experienta pentru a-mi lua niste invataminte importante din ea.

Tin minte ca stateam rezemata de perete si in loc sa imping ma abtineam sa nu nasc pe sala blocului. Ce prostie!? Iti dai seama ca daca ma intorceam in apartament as fi nascut poate in cateva minute? Sau poate ca nu.
Nu stiu cum am ajuns la Eva, oricum stateam intr-o pozitie tare ciudata in masina si cand am intrat in maternitate, la fel imi venea sa imping si sa ma pun pe vine. Au venit doua asistente au vazut ca nasterea e in plin proces si am mers in sala de nasteri unde m-au urcat bineinteles pe masa de nasteri. Si acum parea mai greu ca inainte sa imping din cauza pozitie deloc favorabile. Capul bebelusului se vedea, insa nu stiam sa imi folosesc puterea pentru a-l naste.
Dupa cateva minute doamna doctor Rusu, minunata – mi-a ascultat toate dorintele, mi-a spus ca o sa imi faca epiziotomie insa o asistenta foarte draguta a sugerat sa ma unga cu niste ulei de ricin care a functionat de minune! Multumesc lui Dumnezeu!

La cateva minute dupa, la ora 7:45 s-a nascut Filip si mi-a fost pus pe piept. Dragoste la prima vedere. La cateva secunde dupa cauta sanul, si am alaptat pentru prima oara in viata. Nu pot fi descrise in cuvinte toate sentimentele care m-au invadat si cata bucurie am simtit ca in sfarsit imi cunoscusem puiul drag.
Eram mamica pentru prima oara, si il avea alaturi de mine pe Adi, tatal copilului meu. Eram mega fericiti si plini de toate sentimentele cele mai frumoase. Parca mancasem curcubee :))
Am avut parte de nasterea blanda pe care mi-am dorit-o chiar daca nu a decurs exact asa cum mi-am imaginat. Filip a stat numai cu mine din clipa in care l-am nascut, cordonul ombilical a fost clampat dupa ce nu mai pulsa, doamna doctor a asteptat pana ce s-a nascut si placenta, bebe nu a fost spalat nici sters de vernix iar toate procedurile de masurare si cantarire s-au intamplat dupa aproximativ 1 ora jumatate de la nastere. Nu a fost vaccinat si nici injectat cu vitamina K.
Iar apoi am stat 2 zile in rezerva toti trei si ne-am odihnit dupa o noapte si o nastere intensa, dupa care am plecat spre cuiubul nostru adevarat, la Roman.

Ma bucur ca totul a decurs asa si ma bucur ca am invatat lectii importante din aceasta experienta. Am invatat ca e bine sa mergi la spital atunci cand ai nevoie. In cazul meu, am avut ruptura de col si am avut nevoie de o mica cusatura. Chiar daca as fi nascut pana la urma acasa, tot ar fi trebuit sa ajung la spital. Pana atunci eram putin cam extremista si nu prea mai aveam incredere in doctori, insa de data aceasta am invatat ca sunt si doctori buni, deschisi la dorintele pacientului, care nu merg mai departe de limitele agreate.
Am invatat ca nasterea chiar trebuie sa fie acasa si nu intr-un loc strain in care sa iti faci griji ca se uda parchetul sau ca strici prosoapele. La a doua nastere mi-am luat revansa :). ( citeste si nasterea lui Robert).
Am invatat ca in procesul nasterii trebuie sa te abandonezi si nu sa controlezi si cel mai important e necesar sa-ti asculti instinctul pentru ca el te ghideaza cel mai bine, nu planurile idealistice si predefinite. Am invatat ca nu poti pacali subconstientul si ca atat timp cat nu esti impacat cu tot o sa te saboteze atunci cand te astepti cel mai putin si am invatat ca planurile trebuie sa fie realiste, altfel vorbim despre fantezii. Dar cel mai important este ca am invatat sa imi asum alegerile si consecintele lor, si ca indiferent de ceea ce spun, cred sau vor ceilalti eu pot face ceea ce simt si cum simt, si chiar daca nu iese mereu asa cum planuiesc, pot sa merg mai departe cu capul sus si incredere ca am facut tot ce am putut mai bun in acel moment. Acum Filip are 3 ani 6 luni si e cel mai fericit copil pe care il cunosc. Si noi toti pe langa el.  Cu drag,”

Oana (mamica de copii fericiti)

Lasa un Comentariu

967 views

Start typing and press Enter to search