Nasterea Doinei

Dragi mamici, cu nespusa bucurie fac cunoscuta aici pe grup povestea nasterii fetitei noastre. Nastere naturala, acasa! (Urmeaza o poveste lunga si frumoasa)
Chiar daca multi au spus ca sunt “nebuna”, sau “prea curajoasa”, eu am stiut clar ce imi doresc si am facut ca lucrurile sa se intample asa cum simteam ca este firesc si natural. M-a ajutat enorm cursul Dittei Depner – pe care l-am facut la inceputul sarcinii si astfel am “pornit” bine. Este vorba despre prima mea sarcina.
Am nascut la 42 saptamani, luni – 7 mai, o fetita de 2975 gr si 51 cm. Pana pe data de 5 mai (sambata la pranz) aveam totul planificat referitor la cine sa ma asiste la nastere si cum. Doar ca am primit vestea ca NU mai pot fi asistata de catre moasa si doula cu care stabilisem deja, deoarece sarcina mea a depasit termenul standard de 41,3 saptamani, si ca inclusiv la spital daca as vrea sa nasc nu as avea sanse sa scap fara inducere (+ alte bazaconii care se fac in spital) incepand de luni, adica la fix 42 saptamani (asta fiind procedura lor standard – de parca am fi toti la fel). Aceste informatii m-au luat prin surprindere. Nu simteam ca am depasit termen, ca e ceva grav, ca trebuie sa actionez intr-un fel impotriva naturii. Nu am lasat nimic sa imi tulbure zenul, desi cei din jurul meu nu puteau sa conceapa cum de s-a ajuns in situatia respectiva, sa fiu “parasita” de moasa (cu 1 zi jumate inainte de a naste, de fapt) :)) Doar ca sunt convinsa ca nimic nu este intamplator, iar totul a fost exact asa cum trebuia sa fie. Chiar mai bine!!! 🙂

Cum a decurs nasterea?

Sambata seara am fost la un control pentru a ne asigura ca bebe este bine. Lichid ok, capul nu era fixat, col scurtat, moale, bataile inimii ok, bebe ok. Intr-adevar la doctor mi-a recomandat pe loc internare pentru a-mi grabi nasterea. Am multumit, am semnat pe proprie raspundere si am plecat fericita. Totul era in regula cu fetita, asadar ceea ce trebuia sa fac in continuare era sa imi mentin o stare de calm cat mai frumoasa.
I-am scris Dittei, (careia nu am cuvinte sa ii multumesc indeajuns si careia ii raman vesnic recunoscatoare) si … m-am simtit PROTEJATA. Apoi totul a fost o “desfasurare de forte ale Universului”, puse cap la cap, care au adus langa noi exact oamenii care trebuiau sa fie acolo, si care au facut ca nasterea Isabellei sa fie perfecta.

Duminica toata ziua am avut contractii suportabile, neregulate. Pe seara erau cam la 11-15 minute, iar pe parcursul noptii au ajuns la 4-6 minute. Am eliminat tot ce se putea (voma+scaun moale) si stiam ca sunt aproape de nastere. Pe la 5 dimineata am vazut sange pe chilot si desi stiam ca ar trebui sa fie eliminarea dopului, ma asteptam sa fie transparent, gelatinos, nu rosu ca la menstruatie.
Dimineata, noua si minunata Mosica cu care am intrat in legatura mi-a recomandat sa merg la doctor sa fac o verificare. Aveam deja dilatatie 3, iar doctorita de la clinica m-a trimis urgent catre spital. Am aflat de la ea ca fetita nu mai este intr-o pozitie mobila, s-a angajat catre col si m-am linistit. Singura mica mare problema era ca mosica nu putea ajunge la mine decat dupa ora pranzului. Eu stiam acest lucru, asadar am revenit acasa cu gandul ca voi sta cat se poate de linistita, convinsa ca lucrurile se vor aseza exact asa cum trebuie. Intre timp am primit mesaj de la Ditta sa o sun imediat pe Ramona Marcoceanu. De aici nu mai stiu exact cum s-a intamplat, dar stiu ca a venit, ca un inger trimis catre noi. Langa mine erau sotul si cumnata deja, dar ajutorul primit de la Ramona a fost exact ce trebuia. Mi-a facut tot ce se putea face pentru a ma sustine in travaliu . Dupa stat pe minge, intrat in piscina, masaje la picioare, crearea mediului perfect pentru mine.. plus multe altele, am avut o etapa in care am ales sa ma pun in pat si sa ma reechilibrez, sa ma linistesc.
Faptul ca imi doream minge si nu apucasem sa cumpar, iar ea a venit cu una mi s-a parut superb. Dar mai mult decat atat avea exact ce imi trebuia in acel moment. Inregistrarile Dittei (pe care le primisem la curs, dar nu avem in acel moment cd-ul). Am reusit sa ma linistesc, sa ma conectez si mai bine cu mine, cu bebe si sa imi creez oul de lumina in care ma simteam in siguranta. Dupa vre-o 40 minute de relaxare, simteam ca ar trebui sa imping. Exact acela a fost momentul in care a intrat pe usa mosica impreuna cu minunata ei prietena si colega. Stiu sigur ca pentru sotul si cumnata mea a insemnat enorm. Aveau niste emotii!! :))) Evident ca si pentru mine! Am inceput sa imping pe contractii. De fapt, corpul meu facea singur tot ce trebuia. Am schimbat diferite pozitii, si desi initial planuisem sa nasc in piscina, in momentele acelea nu am simtit ca ar fi mai bine in apa. Sacul amniotic a fost intact. A inceput sa iasa, stiu ca am pus mana… mi s-a parut magic, desi nu intelegeam prea bine ce se intampla. Apoi … presiune din ce in ce mai mare.. Capul era gata gata sa iasa, doar ca avea nevoie de aportul meu. Moasa imi spunea sa imping pe contractii, apoi sa respir, sa ma linistesc …. Toata lumea era acolo, implicata total in acest proces si am simtit ca sunt ghidata si stiam ca totul va fi bine. In alte cateva contractii am impins si a venit bebe in bratele sotului meu, asa cum este si firesc sa fie, apoi imediat mogaldeata aceea a ajuns la pieptul meu. Era alunecoasa, si linistita, si micuta .. si superba. A respirat usor, a luat prima gura de aer intr-un mediu plin de iubire. Am avut timp sa ii spunem cat de minunata este, cat de mult o iubim si ce fericiti suntem ca a ales sa vina in familia noastra. Acestea sunt momente in care timpul se opreste in loc. Ochisorii ei larg deschisi m-au topit de drag. Casa s-a umplut de fericire. Sau cel putin acesta este sentimentul pe care l-am avut. Am putut sa imi tin copilul in brate, sa il pun la san (chiar daca nu stiam eu prea bine cum), sa ma bucur de tot ce inseamna nastere.
La ceva timp s-a nascut si placenta. Intreaga, frumoasa. Cordonul l-am taiat dupa vre-o ora de la nastere.

Stiu ca Universul a facut posibila aceasta venire pe lume, linistita si plina de iubire. Am primit mult mai mult decat as putea cere vre-odata si sunt profund recunoascatoare fiecarei imprejurari care a facut ca lucrurile sa se intample exact asa cum s-au intamplat.
Multumesc enorm Ditta Depner, Ramona Marcoceanu, Teo, Mosica, Mary si George! Voi sunteti oamenii pe care Isabella i-a ales sa ne fie alaturi la nastere. Va iubesc!
De asemenea, mamici, va multumesc pentru povestile voastre puse pe grup. M-au ajutat sa iau deciziile corecte pentru noi.

Desi am scris in mare parte aceasta poveste pentru mine, am ales sa o pun pe grup pentru a permite si altor mamici sa isi reaminteasca cat sunt de puternice si sa afle cat de frumos poate fi sa aduci pe lume un copil, asa cum a prevazut Natura, in perfectiunea ei.

Doina

Lasa un Comentariu

698 views

Start typing and press Enter to search