Nasterea acasa a Ilincai

Draga Ditta,
Am nascut pe 25 iulie 2016 pentru a doua oara si am ales ca aceasta nastere sa se petreaca in cel mai frumos loc pentru mine: acasa!
Si a meritat. A meritat din plin! As repeta si prima nastere tot acasa daca as putea intoarce timpul inapoi. Probabil insa ca nu as mai fi avut termen de comparatie.
De ce am ales sa nasc acasa? Din mai multe motive: fiindca nu am vrut sa repet experienta primei nasteri (desi a fost o nastere reusita, m-a lasat cu un gol interior, rezolvat la a doua nastere 🙂
Apoi fiindca am facut o frumusete de pneumonie complicata cu pleurezie in timpul celei de-a doua sarcini si am tras 6 luni cu ea, de m-a apucat depresia(pneumonie datorata unei bacterii rezistente la antibiotic: Klebsiella Pneumoniae, culese dintr-un spital de stat, cand am fost internata o zi cu baietelul meu, fiindca inghitise un cercel).

Prin urmare nu mai vroiam sa aud de analize, spital, medici, desi ii multumesc din suflet D-nei Doctor care mi-a monitorizat sarcina si s-a straduit sa ma repuna pe picioare. Cu mine a fost mereu o prezenta calda si suportiva, atitudine rar intalnita prin randul medicilor in ziua de azi.
Un alt motiv pentru care am nascut acasa a fost acela ca nu aveam cu cine sa il lasam pe baietelul nostru cel mare de trei ani. Suntem parinti care isi cresc singuri copii, asa cum simt si cred, fara nici un ajutor( fiindca nu avem)!
Acestea fiind datele, am ales o nastere altfel si a meritat din plin!!!
Dpn-ul micutei era pe 23 iulie, iar pe 24 au inceput contractiile la 10 minute. Era Duminica dimineata cand m-au trezit din somn. Bucuroasa, nerabdatoare, emotionata imi asteptam copilul, stiind ca in urmatoarele ore avea sa soseasca. Insa la un moment dat, contractiile s-au oprit si au revenit dupa 2 ore, apoi iarasi s-au oprit si tot asa pana Duminica noaptea.
Ma pusesem sa ma odihnesc dupa o zi de emotii si asteptare, treaba prin casa, gatit, stiind ca urmeaza maratonul! Si asa a si fost: in jur de ora 23.00 au reinceput contractiile la 10 minute si de data aceasta nu se mai opreau,ci cresteau in intensitate.

Marele moment sosise!
Mi-am pus in surdina o muzica de relaxare, care imi inducea o stare de calm si in mod reflex respiram profund si lent pe fiecare contractie, atunci cand ma trezea din somn. In jurul orei 1.00 deja nu mai puteam sta intinsa. Simteam nevoia sa ma misc, sa respir profund fiecare contractie,sa ma unduiesc odata cu fiecare val. Am intrat in dormitorul alaturat unde sotul dormea cu primul nostru copil. S-a trezit cand am deschis usa si discret i-am facut semn ca a sosit timpul sa ma retrag sus la mansarda unde ne pregatisem spatiul pentru nastere cu: piscina umflata, o lampa mare de sare de Himalaya care lumina intim incaperea, aromoterapie cu ulei esential de lavanda, muzica in surdina care calma simturile, aer proaspat care racorea incaperea, mingea de travaliu care mi-a fost de real folos la ambele nasteri, etc.

Pe la ora 4.00 contractiile erau la 5 minute. Timpul zbura! Nu mai aveam notiunea lui. Intrasem in alta dimensiune in care unduirile soldurilor, respiratia si atentia pe mentinerea unei stari de relaxare mai ales a muschilor din zona buzelor devenisera un ritual. Intre timp sotul a pus folia de protectie de unica folosinta si a inceput sa umple bazinul de nastere.

Dura vreo 2 ore sa ajunga apa la cantitatea necesara pentu nasterea in piscina (datorita presiunii mici cu care curgea apa la noi). Ne-am anuntat mosica si pe la ora 6.00 a sosit la noi.

Nastere Ilinca (2)Prezenta ei a fost atat de bine venita, ca un inger pazitor: discreta si foarte atenta, perfect constienta la tot ce se petrece cu travaliul meu, fara a ma face sa ma simt observata in vreun fel. Mai aveam inca de asteptat deoarece colul avea doar 6 cm deschidere.

Am ramas uimita cand am fost lasata sa decid cand sunt pregatita pentru un control local (tuseu vaginal) si spre surprinderea mea nu am simtit deloc durere. Avea o mana asa usoara. La prima nastere,tuseele vaginale erau atat de dureroase incat imi venea sa ma urc pe pereti de durere. Banuiesc ca erau asa, pentru faptul ca imi erau facute pe contractii iar tehnica de masurare nu e una dintre cele mai prietenoase cu corpul femeii!

Incepusem sa adopt alte pozitii ale corpului si alte miscari ale soldurilor. Ma plimbam,imi roteam soldurile,le miscam spre fata-spate, stanga-dreapta,ma aplecam pe mingea de travaliu (fara a mai sta pe ea) fiindca in acest stadiu statul pe minge impiedica coborarea bebelusei ,care venea usor in pozitie modificata (lucru aflat de la mosica noastra).
Respiram lent, profund si luam fiecare contractie in parte fara a ma gandi la nimic! De fapt, mintea mea nu mai era activa de ore intregi. Eram ancorata in momentul prezent si traiam fiecare contractie asa cum venea si se ducea, fara a ma mai gandi la absolut nimic. Stiam ca mintea m-ar fi scos din starea pe care o aveam si mi-ar fi amplificat intensitatea perceptiei contractiilor.
Sotul, apoi ajutorul mosicii, si mosica, fiecare in parte, ma masau (faceau contra presiune pe solduri si in zona lombara) care spre uimirea mea chiar imi usurau travaliul. Atingerile, incurajarile spuse in soapta si la timpul potrivit, ghidarea priceputa si neinvaziva a mosicii, au fost ca cele ale unui capitan priceput care stie sa-si conduca echipajul si sa carmuiasca vasul, cu mare iscusinta pe ape involburate.

Pentru mine toate acestea au fost de real folos si in acelasi timp un balsam pentru suflet!
Dupa ce am nascut,am realizat,ca nici unul dintre aceste lucruri nu le-as fi putut trai intr-o clinica sau spital (din pacate). Cat de mult insemna sa fii respectata ca femeie (mama) si copilul tau de asemenea!!! Si aici ma refer la respectul generat de: atitudinea, prezenta, tonul vocii, atingerea, privirea celui sau celor care participa la nastere!

Pe la ora 9.00 dimineata, pe dilatatie completa, cand am simtit sa imping, am intrat in apa, dar nu a fost sa nasc in piscina, fiindca lucrurile nu aveau sa evolueze in directia spre care ne doream. Am iesit afara si in jurul orei 10.00 am nascut-o pe Ilinca cu membranele intacte, (in caul), spre surprinderea tuturor, inclusiv a subsemnatei.
A fost foarte bine ca mosica era prezenta, fiindca a fost necesara aspirarea celei mici si suplimentarea cu oxigen, dupa ce mi-a pus-o pe cea mica pe piept. Se pare ca lichidul era modificat si coborarea micutei fusese mai anevoioasa.Dar bine ca totul a fost bine pentru toata lumea, in final! Si asa a sosit „mica” noastra minune de 4,425 kg :). Cu munca dar si satisfactie pe masura!
Ca o scurta paranteza, am vrut sa subliniez necesitatea prezentei la nastere, a unei moase sau a unui medic (deschis la minte), fiindca initial ma gandeam sa nasc acasa cu sau fara moasa. Acum mi se pare o idee neinspirata si riscanta! Nu recomand nasterea acasa singura, exact cum ne spuneai si tu la curs: nasterea, oriunde se desfasoara ea, trebuie sa fie asistata.
Daca exista supravegherea discreta de catre o astfel de persona, atunci e altceva!
A urmat nasterea placentei fara a se interveni in vreun fel (prin tragere cum am avut parte la prima nastere).

Ca o concluzie:
Sunt bucuroasa pentru ca am putut sa imi nasc in pace copilul si placenta, fara a mi se mai aplica proceduri medicale standard gen: cot pe burta, tragerea fortata a placentei, sa ti se spuna cum sa impingi, cand sa impingi (chiar daca nu iti vine), unde sa nu impingi (in ochi, in gat etc.). Corpul femeii stie in ce fel sa impinga si cum sa impinga in mod instinctiv daca este lasat si incurajat sa isi urmeze cursul firesc, iar femeia ramane ancorata intr-o stare de calm!
Am nascut cum am simtit si AM SIMTIT cum nasc! Am fost prezenta cu toate simturile si constienta de aceste eveniment, fapt care mi-a oferit o mare implinire!

A fost o nastere care mi-a oferit: satisfactia, multumirea, si cel mai important sentimentul de RE-IMPUTERNICIRE (reimpowering) completand un ciclu ce ramasese cu un gol (datorat primei nasteri)!!!
Multumesc din suflet draga Ditta (ai avut dreptate ca o nastere implinitoare inseamna Re-nasterea ta interioara ca femeie)! Multumesc din suflet mosica draga, pentru ajutorul si prezenta ta angelica de-a dreptul, pentru indrumarea ta dibace si calda!
Multumesc ajutorului tau!

Multumesc din suflet iubitului meu sot, care mi-a fost alaturi trup si suflet pe tot parcursul sarcinii si nasterii! Multumesc Bunului Dumnezeu ca am putut avea o nastere in intimitatea propriului camin, alaturi de baietelul si iubitul meu!
A fost o nastere care mi-a reconfirmat cat de puternica este femeia tocmai prin abandonul ei in fata naturii, in fata fortei vietii care lucreaza prin ea! O astfel de experienta te face sa simti ca Nasterea este o reverenta in fata lui Dumnezeu, o plecaciune in fata Miracolului Vietii!
Bun venit, dragul meu sufletel: Ilinca!
Scurta comparatie intre prima si a doua nastere:

Prima nastere la o clinica privata:
Parti pozitive:
– in cea mai mare parte planul de nastere a fost respectat;
– D-na Doctor a fost o prezenta calda si suportiva, am mare drag si respect pentru ea;
– am avut intimitate in salon pana in momentul cand m-am mutat in sala de nasteri;
– dorinta de a clampa mai tarziu cordonul bebelusului a fost respectata ( la vreo 5-10 minute de la nastere,nu suficient dar incomparabil mai bine fata de procedura standard)
– perineul nu a fost taiat insa a avut de suferit datorita cotului aplicat pe burta de moasa.
– bebele mi-a fost pus imediat pe piept si initiat alaptatul
– am avut parte de ora magica

Parti negative:
– am simtit nevoia sa imping usor la un moment dat (dilatatie completa) si mi s-a spus sa nu imping cand simteam;
– simteam sa nasc in salonul cu care ma obisnuisem, cu lumina de intensitate mica dar am fost mutata in sala de nasteri, cu care nu eram familiarizata, lumina fiind deranjant de puternica;
– am vrut sa nasc in apa, iar cand am intrat in cada apa era foarte fierbine spre 45C ( a trebuit sa o potrivesc eu printre contractiile care erau din 2 in 2 minute);
– perineul ar fi putut fi protejat daca mi s-ar fi indicat sa ma repozitionez intr-o postura care sa favorizeze gravitatia, (si alunecarea automata a bebelusului in jos spre iesire) nefiind nevoie sa imping pe masa ginecologica din postura gandacului neajutorat pana sa raman aproape fara suflu;
– datorita cotului pe burta aplicat de moasa, nu am putut fi lasata sa imi nasc placenta, cauzand o hemoragie care la randul si a dus la procedura de tragere a palcentei;

Concluzie pentru prima nastere: personalul medical a fost foarte amabil, D-na Doctor s-a purtat frumos, am simtit-o alaturi, conditiile au fost foarte bune, dar PROCEDURILE STANDARD care se fac in spitale sau clinici mi-au diminuat bucuria si implinirea nasterii lasandu-ma frustrata si neimplinita ca nu mi-am putut duce la bun sfarsit nasterea in ritmul pe care il simtea corpul meu! Ritmul a fost preluat de moasa care, bine intentionata de altfel, asa a crezut ca ma ajuta, spre neimplinirea si dezamagirea mea ulterioara. Daca s-a intervenit in ritmul natural al nasterii am simtit si complicatiile aparute,anumerate mai sus;
-bebelusul a facut icter

A doua nastere acasa:

Parti pozitive:
– mi-am nascut copilul si placenta fara interventii din partea nimanui!!! (cea mai mare satisfactie);
– intimitatea, siguranta si linistea pe care ti-o oferea propriul camin;
– mirosul familiar de acasa ( nu de dezinfectant);
– libertatea deplina de miscare;
– atingerile, masajul, indrumarile facute in soapta, lipsa unui observator invaziv mi-au creat comfort, relaxare si un bun mers la travaliului;
– felxibiliatea alegerii pozitiei si locului unde sanasc: am incercat in piscina, apoi intr-o pozitie gravitationala sprijinita de pat;
– prezenta unui ajutor specializat (moasa cu experienta vasta in nasterile naturale);
– clamparea tarzie a cordonului ombilical;
– bebelusa nu a facut icter.

Parti mai neplacute:
-necesitatea aspirarii cavitatii bucale si oxigenarii bebelusului datorita unor factori independenti de noi (lichid amniotic meconial si prezenta unui mucus care a impiedicat oxigenerea corecta si colorarea pielii fetitei, care a durat cam aproximativ o ora);
-necesitatea micilor reparatii locale (coaserea perineului) datorate marimii bebelusei 4,425kg (reparatii care au fost mult mai mici fata de prima nastere datorate cotului pe burta, desi bebele era cu 1 kg mai mic:3,500Kg.”

2 comentarii
  • Vlada
    Răspunde

    Felicitari! Sunteti foarte curajoasa! Multi anisori inainte. Spuneti va rog, daca puteti sa va impartasiti cu contactele moasei? Va multumesc!

  • Dumitrașcu Ionela maria
    Răspunde

    Felicitări! As dori mai multe detalii și un contact al masei, dacă se poate!
    Mulțumesc!

Lasa un Comentariu

1.912 views

Start typing and press Enter to search