Nastere: Martin

„Buna Ditta,

Iti scriem cam tarziu, deja Martin are 12 saptamani J, dar am fost foarte ocupati: s-a nascut cu doua saptamani mai devreme decat termenul initial…
O facem acum, sa-ti multumim din suflet pentru tot ajutorul. Fara tine si cursul tau, n-am fi fost pregatiti, am fi fost speriati si n-ar fi decurs totul asa cum a decurs(aproape perfect). Pai ca sa incep cu inceputul, Martin s-a nascut pe 23 Februarie si cu cateva zile inainte ne-a dat semne. Alina deja stia ca in scurt timp o sa vina.

In ziua de 23 Februarie, putin dupa miezul noptii, Alina s-a trezit pentru ca incepuse travaliul. S-a fisurat sacul amniotic. Stiind ca e devreme, a incercat sa mai doarma( n-a reusit din cauza contractiilor), a stat pe mingea de fitness, a respirat, s-a relaxat. Pe mine m-a trezit din somn pe la cinci dimineata( eram obosit dupa o saptamana de munca). Pe la 7:00 am plecat la spital, pe drum, in masina i “s-a rupt apa” de tot, am ajuns pe la 07:40, cu dilatatie de 6cm.
Dupa cum stii doream nastere in apa (pentru asta alesesem spitalul acela, la 65 de km), dar nu s-a putut din cauza pulsului mic al lui bebe, intre contractii. In tot acest timp am fost insotiti de moase foarte atente cu noi, care ne-au ajutat si indrumat. Eu am fost tot timpul alaturi de Alina, cand se stransesera asistentele ca la urs le-am mai scos afara, le-am rugat sa faca liniste…
Alina afost monitorizata tot timpul si in mai putin de doua ore s-a nascut Martin. Din cauza pulsului mic, au motivat ca trebuie sa cheme ginecologul de garda sa asiste la nastere, pentru ca asa e protocolul in aceste cazuri. Ginecologul, a stabilit ca daca nu iese in urmatoarele doua contractii, va trebui sa-l ajute, de fapt cum a si fost pana la urma, folosind o ventuza. L-au scos, iara in clipa urmatoare au si vrut sa-i taie cordonul, moment in care l-am oprit si dupa o mica discutie, a fost nevoita sa paraseasca sala de nastere, eu impiedicand-o sa taie cordonul. Am taiat eu cordonul, in prezenta moaselor, dar dupa ce se albise si nu mai pulsa (cam 15 min).
Martin s-a nascut la 9:40 si pana la ora 14:00 am ramas in sala de nasteri, unde am fost singuri, am stat pe rand piele cu piele, a mancat, a facut caca de mai multe ori, si abia dupa multe ore l-au cantarit (ne-au lasat sa ne bucuram de moment in liniste)
Alina s-a ales cu o ruptura de gradul doi de la extractia cu ventuza, care si acum ii da dureri, dar una peste alta, suntem fericiti: Martin s-a nascut cu 3,800kg, zambeste tot timpul, comunica cu noi,iar acum dupa 12 saptamani are 7,0 kg si cel putin pentru moment, am hotarat sa nu-l vaccinam cu nimic.

Eu intre timp am reinceput serviciul, dupa o luna de concediu de paternitate, Alina a hotarat sa intrerupa contractul de munca si sa ramana cu Martin sa-l creasca si sa-l educe frumos, sa nu-l duca la 4 luni la gradinita cum ar trebui, fortata de reinceperea serviciului(asa cum face mai toata lumea aici).
Momentul nasterii a fost unul deosebit, a fost frumos, l-am trait cu intensitate, ne-am bucurat de el, nu ne-a fost frica deloc, nu-l vom uita niciodata, si asta in primul rand datorita tie. Ne-ai fost de ajutor intr-un moment important pentru noi si-ti multumim din suflet.
Am aflat cu placere de premiul tau(te votasem J si ne doream mult sa castigi) te felicitam si iti dorim toate cele bune, dar in primul rand putere s-o tii tot asa. Ne bucuram sa fim printre “prietenii” tai(interesati, deh J, dar asta nu se pune), si ne mandrim ca te cunoastem. Ne-ai deschis usa casei tale, al sufletului tau si am cunoscut un om deosebit. Pacat ca sunt putini pe lume ca tine.
Te urmarim atat cat putem, iti cunoastem proiectul cu spitalul si iti dorim success in toate. Sunt cauze bune, care merita luptat pentru ele. Daca te putem ajuta cu ceva, cu toate ca suntem departe, o facem cu placere. Iti dorim tot ce e mai bun pe lume, putere sa lupti cu prejudecatile, cu mentalitatile si putregaiul de acolo.

Toate cele bune! Te pupam.”

Alina si Mirel

Lasa un Comentariu

624 views

Start typing and press Enter to search