Istoria nasterii in apa

Dacă stăm să analizăm cateva aspecte cel putin interesante legate de apa, vom descoperi ca 70% din suprafața planetei noastre este acoperită cu apă, iar noi ne naștem cam după aproximativ 40 de săptămâni în care creștem și ne dezvoltăm tot în apă. Un bebeluș este format dintr-o “consistenta” de aproximativ 90% apa, pe cand omul adult rămâne cu doar 60% apa in corpul sau. Apa a fost considerată dintotdeuna un fel de leagăn al vieții, bazat pe teoriile evoluționist, în care se spune că viața si-ar avea originile în apă, în oceanele lumii, acum mai mult de 3 milioane de ani.

Nasterea în apă dateaza de mai bine de 8000 de ani. In Egipt exista desene rupestre care atesta ca nasterea faraonilor avea loc in apa. Civilizația Minuana a insulei Creta construia temple în care femeile își petreceau travaliul și nășteau in cele din urma în apă. In America de Nord indienii povestesc despre femei care își petreceau travaliul în asa zise “piscine” sau în locuri mai ferite ale mărilor unde nășteau cu delfinii sau efectiv în natură.

 

În Hawaii mii de generații au fost născute în apă, deci istoric vorbind din insulele japoneze pana la insulele din Panama, la Noua Zeelandă sau alte țărmuri, nașterea în apă era considerată o practică străveche ancestrala.

Sunt cunoscute legende din insulele din Pacificul de Sud care vorbesc despre femei care dadeau naștere în apă, in golfuri ferite de valuri. In unele părți ale lumii de exemplu in Guiana Americii de Sud, femeile încă se mai duc în locurile lor speciale din natura, pentru a da naștere copilașilor în apa. Cei mai multi dintre noi tind sa creada ca nasterea in apa ar fi o tendinta moderna si relativ nou aparuta. Ba dimpotriva, nașterea în apă nu este deloc un moft de ultima generatie a femeilor emancipate, ci este o practica straveche.

Prima naștere în apă in Europa despre care se stie, pentru ca a fost documentata, a avut loc în Franța în 1803. Este vorba de povestea unei mame, al cărei travaliu fusese foarte lung și foarte dificil, care a fost ajutată să dea naștere în cada cu apă caldă acasa, reusind sa se deblocheze si sa-si nasca pruncul in cele din urma.

Prin anii 1970, cateva moașe și câțiva doctori din Rusia și din Franța au devenit interesați de nașterea în apă, pentru ca au recunocut beneficiile multiple, vazand cu cata usurinta nasteau femeile in apa, fata de cele care nasteau pe uscat. Aceleasi beneficii le-au putut observa si la bebeluși, tranziția spre aceasta lume era mult mai ușoară, iar calatoria din uter spre lumina zilei era atat de lină si blanda, incat nou nascutii nu mai plangeau la nastere si erau vioi si alerti si cautau privirea mamei de cum ieseau la suprafata.

Avand in vedere ca la acea vreme se stiau foarte putine lucruri legate de ceea ce simte un bebelus la nastere, si tinand cont de faptul ca si mama era tratata destul de brutal si fara respect, Omul si medicul care a revolutionat aceasta schimbare de perspectiva a fost Frederick Leboyer care a scris cartea “Nasterea fara violenta”. Medicina moderna intr-adevar iti oferea deja de atunci foarte multe intervenții, care făceau ca nașterea pentru bebeluș să devină adanc traumatică, ceea ce societatea medicala si psihologica recunoaste astazi cu capul plecat. Hipnoza si alte terapii cognitiv comportamentale recunosc ca bebelușii pot rămân afectați pentru viață din cauza felului în care au fost născuți.

Nasterea in apa nu numai că ajută copilașii noștri să se nască mai lin, să intre în lumea aceasta într-un mod mai blând, ci le ajuta si pe mamici foarte mult să gestioneze durerea resimțită în timpul travaliului și al nașterii bebelușului. Nou nascutul este efectiv inconjurat de apa caldă în momentul în care este nascut, iar trecerea din interiorul uterului spre exterior prin vaginul mamei se face lin si fara schimbari bruste de temperatura, atmosfera sau ambient. Unii cateodata nu realizeaza ca s-au nascut si asta ii ajuta sa nu dezvolte nicio trauma de separare fata de mama lor, ceea ce ii face sa se simta mai departe in siguranta deplina chiar daca au schimbat de fapt mediul, se simt bine ca la “mami in burtica” pentru ca se nasc tot în apă călduță tot într-un mediu primitor și protectiv.

Moașele au început să realizeze cu o oarecare stupoare ca acesti bebelusi care se nasc in apa sunt mult mai calmi, mai impacati, nu plang, cauta privirea mamei, zambesc din prima clipa, sunt mult mai relaxați si prezinta interes imediat pentru sân și pentru alăptare. Nasterea unui copil nu este acelasi lucru cu tratarea unui pacient. De aceea obstetrica din zilele noastre nu ar trebui sa se ocupe doar de siguranta mamei si a copilului, ci si de creearea unei atmosfere mai prietenoase, pentru ca nasterea sa se desfasoare fara stress inutil care provoaca blocaje. Nasterea unei noi vieti este pentru orice mama un moment foarte special si unic, un lucru foarte intim si personal. Nasterea este pe departe cel mai important eveniment din viata unei femei si nu o procedura medicala.

Intimitate si destindere, calm si relaxare ar trebui sa fie atributele unei nasteri frumoase si perfecte. Nasterea ar trebui sa se desfasoare fara a fi deranjata in vreun fel, nici inainte si nici dupa aparitia bebelusului, bine-nteles daca aceasta se desfasoara cu eficienta, nepunand in pericol viata celor doi protagonisti: mama si copilul.

70% din nasteri, adica gravidele considerate fara risc in timpul sarcinii, sunt evenimente fiziologice naturale, deci ele pot naste chiar fara interventii din partea echipei medicale. O femeie are nevoie la nastere mai ales de suport psiho-emotional, mai mult decat de interventii de rutina, inutile de cele mai multe ori.

Nasterea a ajuns in zilele noastre un eveniment mult prea medicalizat, sau mai degraba excesiv medicalizat. Iar rata nasterilor in apa a crescut vertiginos de la 20% in anii 1997 la 51,7% in 2003. In zilele noastre, cel putin 70% dintre femeile aflate in travaliu intra pentru cel putin o data in apa, pentru a experimenta efectele tamaduitoare ale apei.

Nasterea in apa isi are originile in Rusia anilor 1950-1960, apoi a fost preluata de Franta si Anglia prin anii 1970, incepand cu Doctorul Michel Odent care a introdus primele bazine in spitale si continuand cu asistarea nasterilor acasa in apa, si a ajuns in America in anii 1980, unde incet incet a concurat cu analgeziile epidurale. Michel Odent a revolutionat impreuna cu o doula, Liliana Lammers, nasterea in apa si nasterea acasa asistata. Au fost impreuna in Romania in 2012 la invitatia Mihaelei (www.mihaeladrilea.ro) unde au sustinut un workshop minunat pentru insotitoare la nastere “Paramana Doula”.

De aceea mai in gluma si foarte tare in serios apa a devenit acea anestezie careia in America i se spune: “aquadural” in loc de cunoscuta analgezie “epidural”.

Trendul nasterii in apa a crescut vertiginos in ultimii ani, exista chiar un studiu la nivel mondial care a fost facut intre anii 1985 si 1999, care atesta ca au fost peste 150.000 de nasteri subacvatice. Sunt convinsa ca la ora actuala cel putin 4 din 10 nasteri naturale sunt subacvatice, iar rata nasteriloracasa in apa sigur depaseste procentul de 80%.

Anii 1980 o aduceau pe Dna Estelle Myers din noua Zeelanda cu centrul ei de “Nastere cu Delfini” in atentia publicului, cu conferinte care vorbeau despre nasterea tamaduitoare in apa. Conferintele din Londra, si North Carolina confirmau cu mii de nasteri, ca nu au existat vreodata pericole de infectie, sau decesul mamei sau al copilului in timpul nasterii in apa (Beech 1996).

Lasa un Comentariu

877 views

Start typing and press Enter to search