Dragi mămici și viitoare mămici,
Vă anunț că luni, 12 iulie, Delia Maria a ales să vină pe lume cu 3810 g 51 cm și o circumferință a capului puțin peste medie 37 cm.
Suntem nespus de fericiți de atunci iar timpul încă nu ne este prieten.
Travaliul meu a fost aproximativ 12 ore. Am avut o naștere destul de grea, nu știu dacă s-ar fi putut preveni motivele care mi-au îngreunat travaliul cert este că mă simt foarte bine să știu că am reușit să nasc natural, fiind la un pas de cezariană. Nu s-a putut în apă ci am născut pe masa de naștere cu epiziotomie. Am pierdut foarte mult sânge motiv pentru care voi avea o perioadă mai lungă de refacere dar iau suplimente pentru a-mi reveni.
Personalul de la Spitalul Armonia din Constanța mi-a oferit tot suportul de care am avut nevoie. M-am simțit tot timpul în siguranță, niciodată nu am fost deranjată, moașa Ana m-a ajutat pe parcursul întregii experiențe iar dna dr Pelin este un pilon pe care te poți baza. Atitudinea ei mi-a fost de mare folos în momentele cele mai grele din viața mea. Silviu, soțul meu a fost tot timpul alături de mine și inclusiv după naștere, când eu am fost foarte slăbită, nu mi-am imaginat că e nevoie de atâta implicare din partea lui.
Sunt foarte recunoscătoare de sprijinul primit și mă bucur pentru alegerea făcută la sfatul Dittei care mi-a fost un adevărat mentor pe perioada sarcinii.
Vă țin pumnii celorlalte viitoare mămici, să vă bucurați de fiecare clipă din această experiență!
Bianca B.


