Oana Sofron, Brasov

Draga mea Ditta, chiar daca a trecut 1 an si 3 luni de la nasterea lui Filip,
Am reusit sa astern in cuvinte si experienta care m-a completat ca om. Sa te bucuri de ea si sa o impartasesti cu cine simti ca trebuie sa o cunoasca.
Ti-am scris pe mail pentru ca nu am nici un program in care pot sa redactez, ceea ce m-a oprit de multe ori sa o scriu. Am simtit ca trebuie sa ajunga la tine prima data
Te imbratisez
Filip a venit pe lume la Brasov intr-o zi frumoasa de luni in care se sarbatoreau Sanzienele si Pogorarea Duhului Sfant.
Initial hotarasem sa nasc acasa, in Roman insa doula cu care urma sa nasc venea din Cluj iar distanta era prea mare ca sa stau linistita ca ajunge la timp. Am vrut sa fie cu mine cand nasc si sa am si un backup plan in care sa am incredere, asa ca am ales sa nasc in Brasov intr-un apartament pe care l-am aranjat astfel incat sa ne simtim ca acasa.
Cand eram insarcinata in 3 luni am urmat cursurile cu Ditta Depner, o femeie minunata, care mi-a reamintit cat de inteligent este corpul uman care stie sa nasca singur printr-o inteligenta ce depaseste gandirea rationala. Aveam increderea ca pot sa nasc asa cum imi doresc un bebe sanatos si fericit.
Pe toata perioada sarcinii am facut meditatiile de la curs, am mers la inot, am facut yoga, am mancat bine si sanatos, am citit si am facut ceea ce mi-a facut placere.
La 38 de saptamani si jumatate mi-a cazut dopul gelatinos. Am hotarat sa plecam la Brasov. Era sambata seara, faceam dulceata de visine. Am terminat de pus in borcane, am facut bagajul si am plecat. Am ajuns spre dimineata in Brasov.
Duminica am dormit pana pe dupa amiaza iar apoi am iesit sa mancam. Atunci au inceput sa mi se fisureze membranele. Imi aduc aminte ca am sunat-o pe doula si i-am spus: am niste scurgeri cu miros de bebe, iar ea mi-a spus ca momentul se apropie si ca pleaca spre noi cu primul tren.
Am ajuns acasa si am inceput sa facem pregatirile: piscina cu apa, mingea de gimnastica, lumanari si muzica frumoasa, Contractiile au inceput seara in jur de ora 20. La inceput erau blande, apoi au inceput sa fie din ce in ce mai intense. Cautam cea mai confortabila pozitie in timpul contractiilor, in pat, pe minge, langa perete. Tineam legatura cu doula la telefon, m-a indrumat cum sa imi masor dilatatia iar cand am ajuns la dilatatie 7 am intrat in piscina. Adi imi facea masaj, imi aducea comprese si era langa mine pentru orice aveam nevoie. Cred ca era in jur de ora 3. Doula trebuia sa ajunga in jur de 4. Eram doar noi doi si bebe care se nastea.
Au mai urmat cateva contractii de dilatare. Intre contractii ma odihneam sau intram intr-o transa din care ieseam la urmatoarea contractie.
Apoi au inceput contractiile de expulzie. Doula nu mai ajungea, trenul avea intarziere. Cred ca undeva subconstient imi blocasem nasterea pentru momentul in care ajungea ea. Nu am simtit frica nici un moment insa ma simteam epuizata, Atunci cand intr-un final a ajuns si Andreea stiam ca o sa mai fie putin.
Am schimbat cateva cuvinte, am mai asteptat 2 contractii iar apoi ne-a sugerat ca ar fi mai bine sa mergem la maternitate deoarece perineul meu nu era destul de flexibil, avand cu ceva timp in urma o operatie de abces perineal si era posibil sa am nevoie de epiziotomie. Ii simteam capul lui bebe, simteam nevoia sa imping iar drumul pana la materninate mi s-a parut cel mai lung. Ajunsi la maternitate, am fost binecuvantati sa gasim o doctorita foarte draguta si niste asistente pe masura care au folosit uleiul de ricin in loc de epiziotomie si bebe s-a nascut la ora 7:50.
Dupa ce am nascut totul a parut ca un vis si a inceput perioada plina de magie din viata noastra alaturi de Filip, un bebe, nascut calm si bland, natural si nemedicalizat care a fost primit cu multa dragoste si caldura. Nu puteam sa-mi iau ochii de la el iar sentimentele pe care le simteam sunt de nedescris.
Dupa un somn de 2 ore eram gata sa plec acasa insa am decis sa mai ramanem acolo pentru ca era bine.
Acum stiu ca as fi putut naste mai repede si fara sa ajungem la maternitate insa am avut de invatat de aici ca nu toate experientele din spital sunt rele. A fost o experienta care mi-a dat putere, m-a intregit ca persoana si a facut ca relatia dintre mine si sotul meu sa fie mult mai puternica. Ma bucur ca a fost alaturi de mine si recomand tuturor viitorilor parinti sa urmeze cursurile pentru ca merita. Sunt recunoscatoare pentru ca am avut alaturi de mine oameni minunati care m-au sustinut pe timpul sarcinii si a nasterii si sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca mi-a daruit un ingeras minunat.
Cu drag,
O mamica implinita