Dragi mămici si purtătoare de burtici vreau să vă împărtășesc povestea nașterii mele cu cel de-al treilea copil din familia noastră.
Vestea venirii lui Vlad vine pe neașteptate si neprogramată în luna februarie a anului 2019 chiar de ziua fratelui mijlociu Tudor(cu toate că de ceva timp nu eram in apele mele trăiam niște stari ciudate…. nici prin cap nu m-ia dat că pot fii însărcinată).
Aflarea că port cu mine un suflet nu a fost pe moment o veste „wow” din „n” motive: ohh, o luăm de la capăt nopți nedormite, doctori, controale peste controale. …intr-un cuvant stres…..dar soțul meu era în al nouălea cer trăind cu speranța ca va veni o fetiță mult dorită încă de la prima sarcină (dar nu ne-a ieșit nici de data asta😊).
Încet, încet mă împac cu gândul că trebuie sa mă montez cumva si să scap de fricile care m-au tot urmărit în decursul cresterii celor dou copii, si ne înscriem la cursul Dittei „Renasterea”.
Cursul de 4 zile ne-a montat incredibil pe amandoi:
1. în primul rând am reusit să ne „bucurăm ” de vestea sosirii unui nou bebe cu mai mult entuziasm si cu mai multă relaxare, conștientizare a lucrurilor normale şi fireşti pe care trebuie să le parcurgă o mămica în timpul sarcinii.
2. Si in al doilea rând felul în care trebuie să vină un copil pe lume.
Parcurgerea cursului a fost ca un „REFRESH”pt amândoi, mai bine spus a fost „HRANĂ pt SUFLET”si îți mulțumim Ditta că ai reușit să trezești în noi lucruri atât de simple, fireşti si normale.
După curs singurul gând era să mă relaxez cu trupul, mintea si sufletul să uit cum au decurs celelalte două nașteri, care au lăsat traume si frici şi să reușesc să nasc asa cum „am învățat „de data asta, iar cd-ul Dittei mi-a fost de mare ajutor pt că mi-a antrenat mintea cu mult pozitivism ca pot si ca voi reusi „nastera este a mea nu a altora ” si ca bebe vine atunci „când vrea el nu când vor alții ” si asa a si fost.
După cum spuneam am avut două nașteri prima a fost naturală dar provocată iar a doua a fost prin cezariană deci am trăit ambele nașteri dar cea pe care o povestesc acum a fost minunată.
Nastera lui Vlad se petrece la Isis in Constanta si vine la pachet cu un sejur în doi +bebe😊de o săptămână (așteptarea lui Vlad) ce nu am mai avut de mult timp.
Travaliul incepe intr-o zi de vineri seară. Eram prin mall la plimbare si a venit asa cum mă asteptam lin si cu pauze odihnitoare cât sa mă pot relaxa si odihni in acea noapte.
Dimineața ne-am pornit la spital unde am nascut alaturi de Ana, moaşa care a fost exact cum ne-am dorit, ne-a ajutat să experimentăm un travaliu lin si implinitor.
Travaliul l-am petrecut pe minge a fost un masaj al perineului non stop si pot spune chiar relaxant alături de soțul meu care era punctul de sprijin să nu cad de pe minge😁iar fiecare contractie era la dublu trăită. . .
Nu am simțit cum a trecut timpul am fost relaxați ne-am pus muzică, vorbeam intre contractii, râdeam dar timpul a trecut repede de la 12 până la 16 am ajuns la dilatatie 9 moment in care am intrat in apă iar când la curs invațam că se atenuează din durere asa a fost.
La 16:51 vine pe lume Vlad „o naștere nouă, o experiență nouă „avem parte de momentul mult asteptat skin to skin, ora magică chiar mai mult, moment unic de neuitat si…..
Daaaa, IMPLINITOR si când spun împlinitor nu reușeam să înțeleg acest cuvânt dar am reușit sa-l pot trăi si îți mulțumim Ditta.
Cu siguranță dacă nu erai tu să ne înveți ce e normal si firesc in a naste, nu reușeam pt că ne lăsăm conduși de alții.
Nasteri minunate vă doresc si bucurati-vă de burtici voi si familia, atât cu încredere că ce a lasat Dumnezeu pe lume, vine cu in scop.🤰🤰❤❤😘
Andreea
Vezi și
Am invatat sa ma accept
Povestea mea incepe cu multi ani in urma, asteptand un Bebe cu disperare. Am trecut prin toate starile posibile, de disperare la acceptare.