Nasterea lui Zian by Radu

Am facut mai apoi un curs de Lamaze si unul de Hypnobirthing. Intre timp mi-a devenit clar ca nasterea este un sport de echipa care se incepe in 2 si se termina in 3. Mai ales in situatia medicala de la noi din tara, pur si simplu nu puteam sa-mi las singura sotia in acest moment atat de important. Oricum le facem pe toate impreuna, ar fi chiar culmea ca acum sa nu fiu de fata.
La cursul de Hypnobirthing, care este conceput special pentru femeile care vor sa nasca natural, sa le ajute sa nasca mai usor, am aflat cum trebuie sa fie pentru bebelus sa fie scos, deodata din burtica prin cezariana, de unde el inca nu trebuia sa iasa. Se pare ca este un soc si nasterea naturala ii da mai multe pentru viata. Asa ca pentru noi nu mai intra in discutie o cezariana, iar nasterea trebuia sa fie cat mai naturala, fara hormoni artificiali, fara multa lume in jur, sa fie o nastere ca acasa, cat mai blanda cu putinta.
Acum ca eram mai documentati, ne simteam pregatiti sa-l aducem pe lume pe fiul nostru. Deja participam la discutii cu cei din jurul nostru despre cum ar trebui sa decurga o nastere, argumentam ca niste profesionisti. Am observat si ca majoritatea oamenilor nu isi fac prea multe ganduri despre acest subiect si lasa pe altii sa decida in locul lor.
A aparut insa o problema la un moment dat. Care este calea de mijloc ? Cum alegi cel mai bine intre cele doua tabere de pe “piata” nasterilor? Doctorii sunt profesionisti, dar nu aveam incredere in ei, cei cu practicile naturale de nastere ca Hypnobirthing au argumente bune si totul suna bine in teorie, dar nici in ei nu aveam incredere pentru ca nu sunt medici. Asa se creaza un cerc vicios unde mama si tata alearga in jurul cozii si trebuie sa cantareasca multe aspecte inainte sa se decida.
Ne-am decis pentru nasterea in apa, care promitea cele mai bune rezultate. La Polisano in Sibiu exista o cada foarte moderna si aici lucreza si doamna doctor Adriana Radu care stie sa gestioneze o nastere in apa (mai complicata pentru medici si moase decat o nastere pe masa) si care cunoaste si conceptul de Hypnobirthing. Asa, credeam noi, ca ar fi fost atins compromisul cel mai bun.
Faceam exercitii de relaxare, citeam mult in continuare, casa era aranjata pentru venirea micutului. De acum putea sa vina oricand.
Data venirii era estimata undeva pe 29.01.2015.
In seara de 26.01.2015, am fost impreuna la niste prieteni unde am petrecut o seara animata cu jocuri de carti, povesti, glume, eu am baut putin vin, pe scurt a fost o seara draguta. La plecare, am fost invitati pentru sfarsitul de saptamana care urma sa vina la o petrecere in stil Western. Am acceptat dar am glumit spunand ca mai este cineva care s-ar putea sa ne schimbe planurile. In drum spre casa ne gandeam ce bine va fi in pat, eram destul de obositi si de abia asteptam somnul…
Acasa, am mai stat pe couch la televizor cateva minute. Deodata Nana s-a ridicat si a fugit la baie. Mie mi-a trecut prin minte doar: “Vine copilul!” La baie Nana avea prima ei contractie, care a luat-o pe nepregatite. In acelasi timp s-a rupt si apa. Amandoi ne uitam unul la altul si nu intelegeam exact ce se intampla. Nana tremura toata incontrolabil, adrenalina curgea prin tot sistemul ei.
Am luat gentile care asteptau impachetate de mult si am plecat pe jos la Polisano. Acolo am ajuns la miezul noptii. A venit doamna doctor Adriana Radu care intamplator era de garda si a facut consultatia de primire. S-a confirmat ca intradevar vine bebelusul, ne-a spus ca pare sa fie un travaliu lung si lent, dilatatia era zero.
Ne-am instalat in sala de nasteri, unde am avut voie sa ne punem lumanari, muzica noastra, si sa facem lumina mai mica. Cada era inca goala, deoarece daca mama vine la clinica cu apele rupte, cel mai probabil nu va putea sa nasca sub apa din cauza riscului de infectie.
Am fost lasati singuri, asa cum ne intelesesem in prealabil cu echipa de la Polisano si am continuat travaliul. Muzica si Cd-urile cu exercitiile de relaxare se auzeau in sala. Poza Parintelui Arsenie, dupa care si-a primit numele si fiul nostru era cu noi acolo iar ochii Parintelui ne asigurau ca totul va fi bine. Eu monitorizam contractiile si pulsul bebelusului care erau afisate pe un display in sala.
Dupa doua ore, am observat ca Nana nu se putea relaxa in ciuda muzicii, a exercitiilor si ambientului placut din sala de nasteri. Asta mi-a creat si mie o stare de stres pe care am incercat sa o ascund cat de bine am putut. Am mai iesit afara la o tigara, m-am intors si am vorbit cu moasa Marcela, care mi-a spus ca sunt cam slabute contractiile si in ritmul asta va mai dura destul pana la nastere.
Au mai trecut doua ore si am fost la dus cu Nana, in speranta ca lucrurile vor merge mai bine. Eram de parere ca nu se va dilata din cauza lipsei unor contractii mai puternice, pentru ca nu o dureau tare si nici pe monitor nu cresteau valorile foarte mult.
La un nou control al colului uterin efectuat pe la ora 5 dimineata, am aflat ca totusi dilatatia era acum de 5 centimetri, lucru care ne-a facut sa ne bucuram si a mai destins atmosfera. Doamna doctor a hotarat ca Nana poatem intra acum in cada si ea s-a instalat in apa.
Au urmat inca 3 ore care au parut destul de scurte, dilatatia progresa, si la un moment dat, pe la ora 8, copilul a trecut de colul uterin. Insa mai apoi nu mai avansa si urmatoarele doua ore au fost pentru mine pline de adrenalina si griji, nu vedeam progrese si imi imaginam tot felul de scenarii posibile. Am stat langa cada de nasteri, am mai schimbat muzica, si am mangaiat-o pe Nana ca sa se relaxeze.
Pe la ora 10 bebelusul nostru mai avea 3 centimetri ca sa iasa. Acum insa mama era destul de obosita si contractiile nu erau destul de puternice. Noi refuzasem din capul locului administrarea de oxitocina pentru declansarea sau grabirea travaliului, asa ca atunci cand ni s-a oferit acum, Nana a refuzat. Dar avand in vedere ca travaliul era deja pe sfarsite si copilul era in pozitia aceea deja de doua orea, trebuia facut ceva si doamna doctor ne-a explicat foarte pe scurt dar foarte elocvent, asa ca am acceptat oxitocina si contractiile s-au intetit.
Moasa Elena care are o experienta de peste 35 de ani si a asistat nasteri in toate ipostazele imaginabile (carute, etc) a ajutat-o pe Nana sa respire corect si sa impinga mai puternic. Insa efortul cel mare pentru expulzia lui Zian se lasa inca asteptat.
Atunci doamna doctor a avut idea salvatoare, i-a luat mana mamei si a condus-o asa incat sa poata atinge cu degetele parul bebelusului. Asta i-a dat putere si motivat-o incat cu un tipat demn de un luptator spartan Nana a impins inca odata si Zian a iesit pe sub apa luminata de dedesubt aratandu-ne parul lui bogat si ochii deschisi larg.
Imediat a fost pus pe pieptul mamei, a plans cateva secunde dupa care a inceput sa suga la san. Neonatoloaga vroia bebelushul pentru a fi coafat, spalat, masurat etc, dar mama nu a vrut sa-l dea de la san iar acest lucru a fost acceptat. Ne-am mutat toti pe masa de nastere, eu am dus bebelusul si pensa prinsa de cordonul ombilical, unde a urmat reparatia daunelor mamei create la iesire. In acest timp bebelusul sugea sau ne privea pe rand. A fost o perioada intradevar magica, acest timp in care ne-am cunoscut mai bine. Se vedea foarte clar faptul ca imi recunostea vocea si se linistea cand o auzea. “Ora magica” de dupa nastere intradevar a avut loc, si au fost de fapt doua ore.
Mai apoi am fost cu bebelusul la neonatolog ca sa fie verificat si totul era in regula, ne-am mutat in salonul confortabil unde am stat nedespartiti urmatoarele trei zile, rasfatati cu mese foarte bune si cu un tratament extrem de bun al personalului.
Nasterea lui Zian a fost mai frumoasa decat am crezut noi ca va fi, si toate temerile mele vizavi de doctori si spitale s-au dovedit a fi de prisos la Polisano. Mai mult de atat, s-a creat o relatie amicala intre noi si toti cei care au ajutat la nasterea fiului nostru, mai ales ca noi am fost unul din putinele cupluri care au nascut sub apa.”