Nasterea lui Zian by Nana

Ne-am luat băgăjelul, care aștepta de ceva timp deja, la ușă. Băgăjel care de fapt era ditamai băgăjoiul pentru că includea CD player, suporturi de lumânări, haine….eu doream să stau în hainele mele….poza cu Părintele Arsenie pe care noi îl iubim tare mult….așa că vă imaginați că am ajuns la 11 noaptea la Polisano cu un geamantan…și asta nu a deranjat pe nimeni.
Din nou Universul a ținut cu noi pentru că Dr Adriana Radu era de gardă ! M-a consultat….aveam contracții destul de slabe, dilatație 0….și tremuram ….adrenalina își făcea de cap și mintea mă sabota pentru că eu doream o naștere în apă dar …..condițiile de față nu preconizau asta.
Ne-am instalat în sala de naștere cu tot calabalâcul…lumânări, muzica, poza parintelui Arsenie, vocea Dittei se auzea mereu cu meditațiile ei….și eu tot așteptam să înceapă acele dureri ale facerii…. ….contracțiile nu erau foarte puternice și e…..ciudat….ca îmi amintesc vag acele momente….eram într-un fel de transă și mai târziu am înțeles că așa trebuie să fie…. Cred că am stat mereu cu ochii închiși, respiram așa cum învățasem la cursul Dittei și îmi lăsam mintea să asculte muzica și meditațiile din fundal…Am avut și un CD cu muzică religioasă iar ultima parte a travaliului și expulzia s-a întâmplat pe această muzică foarte liniștitoare pentru mine.
Soțul meu a fost mereu acolo și el era de fapt singura persoană de care am avut nevoie și a fost cu noi de la început până ne-am externat. A fost cea mai bună doula pe care puteam să o am.
Moașa Marcela care era de gardă a fost minunată pentru că a înțeles că vrem intimitate și ne-a respectat asta.
La următorul control, Domana Dr. Adriana Radu a constatat că mă dilatasem 5 cm, deci puteam să intru în apă…înainte am făcut un duș, unde din nou a fost prezentă vocea Dittei, lumina în surdină, soțul meu, lumânările….Și contracțiile pe care eu le percepeam ca …pe niște dureri la menstruație…
Am intrat apoi în cadă, cea mai performantă cadă din țară, pentru naștere în apă, ….și acolo am fost cea mai fericită….prea feritică aș putea spune pentru că travaliul meu încetinise și contracțiile la fel….motiv pentru care la un moment dat îmi amintesc că am ieșit din cadă, ne-am plimbat puțin pentru a avea din nou contracții eficiente.
Apa este cel mai bun analgezic….si am simțit diferența între contracțiile în apă și cele de pe uscat. Femeile care nici macar nu iau in calcul nasterea in apa, cred ca pierd foarte mult.
Am intrat înapoi în cadă ….cred că am stat acolo câteva ore….cert este că deja Zian era angajat în canalul nașterii….Și Adriana ne-a atenționat că deja dura prea mult și monitorul indică semne de suferința fătului…..am fost în final de acord ca pe expulzie, să mi se administreze ocitocină aritificială …și după cele 12 ore de travaliu, a ieșit puiul nostru de sub apă. 12 ore de travaliu , nu de chin și nu de suferință.
Moașa Elena a fost și ea de față pentru că ea este spcialista cu nașteriile în apă dar Moașa Marcela a rămas cu noi deși tura ei se terminase. Adriana a fost minunată și a avut încredere în noi ….am vrut ca Zian să-mi fie pus direct la sân, iar măsurătorile, spălatul și coafatul să fie amânate.
Am avut astfel parte de contactul piele pe piele atât de important pentru nou născuți. Și în loc de o oră magică au fost vreo doua ore magice în care Zian a început să sugă și a stat lipit de mine.
Soțul meu a fost cu noi de la început și a rămas cu noi până ne-am externat….este într-adevăr un cost în plus dar acum știu că este esențial ca în primele zile de viața bebelușului să fie cu ambii părinți alături. Au fost 3 zile minunate, intense dar de o pace si o bucurie greu de descris.
Pentru mine nașterea lui Zian a fost o experiență transformatoare! M-a făcut conștientă de puterea pe care o avem, noi femeile! Noi știm să naștem instinctiv, natura ne-a făcut acest cadou! Și tot natura și Dumnezeu ne-au făcut cadou liberul arbitru: putem alege …inclusiv cum să naștem…ce e foarte important cred eu e să facem această algere în mod conștient. Și să ne informăm! Și să ne pregătim momentul nașterii. Așa cum ne pregătim nunta de exemplu. La nunta voastră nu ați lăsa la întâmplare muzica sau ambianța. Sau invitații. E paradoxal pentru că deși se spune că acest corp al nostru știe ce are de făcut și nașterea trebuie lăsată să se întâmple pur și simplu, totuși e nevoie să ne pregătim pentru momentul nașterii.
Si cea mai importanta partea a acestei pregatiri este să reinvatam sa ne ascultăm corpul și să facem mintea să tacă pentru că de cele mai mult ori, în lipsa unei pregătiri intense, ea nu face decât să ne saboteze. Cu cât sunt mai educate femeile cu atât mai greu le este să nască pentru că mereu vor să dețină controlul.
Să nu vă fie așadar teamă de naștere! Dar pregătiți-vă nașterea! Nu e de ajuns să faceți un curs, faceți în fiecare zi ceva pentru voi….ceva care să vă facă plăcare…reinvatati sa va relaxați….e asa important să va puteți relaxa în acele momente… și să știți cum să vă relaxați repede.
Eu m-am îndrăgostit de momentul nașterii si am urmat cursul de educatori prenatali „ReNasterea cu Ditta Depner” pentru a ma instrui cum pot sa dau mai departe nasterea magica pe care am trait-o la venirea pe lume a lui Zian. Nașterea în apă este după părerea mea cel mai minunat mod de a aduce pe lume un bebeluș și poate cel mai firesc deoarece trecerea nou născutului din lichidul amniotic în apă face mult mai ușoară venirea sa pe lume. Dacă ar trebui să nasc mâine, cu siguranță aș naște tot în apă. A fost cea mai minunată experiență din viața mea de femeie și recomand nașterea în apă tuturor. Sinceră să fiu, nu înțeleg de ce femeile nu se îndreaptă mai mult spre această modalitate de a naște când e atât de la îndemână, mai ales la noi la Sibiu, unde la Polisano, Dr Adriana Radu le încurajează pe femei să nasc în apă și unde există cea mai performantă cadă de nașteri în apă din țară.”

Vezi și

Am invatat sa ma accept

Povestea mea incepe cu multi ani in urma, asteptand un Bebe cu disperare. Am trecut prin toate starile posibile, de disperare la acceptare.

Call Now Button