benefica, nicidecum periculoasa pentru bebelus, asa cum multi nestiutiori afirma din lipsa de informatii concrete sau din lipsa practicii unor altfel de metode de nastere. Bebelusii aluneca mult mai lin si mai usor intr-un mediu tot acvatic, decat atunci cand mama este “pe uscat”, adica naste in aer. Iar bebelusii care intra in aceasta lume in acest fel, lin si confortabil, sunt foarte constienti si atenti la tot ceea ce ii inconjoara, ei cauta privirea mamei lor, sunt foarte alerti si gasesc in prima ora de dupa nastere, drumul catre sanul mamei, cel de unde vor primi hrana, atata timp cat acest process de piele pe piele nu va fi perturbat in niciun fel, adica nou-nascutul va fi pus pe burta mamei imediat dupa momentul nasterii.
Primul contact vizual pe care nounascutul il are cu mama sa, este mult mai pronuntat si mult mai evident atunci cand capul copilului se naste in apa. Se poate observa in toate filmarile nasterilor subacvatice, cum ochii nou nascutului sunt deschisi larg deja din timpul expulziei capului, chiar si inainte ca acesta sa faca rotaita si sa se nasca si restul corpului.
Copiii nascuti in apa sunt mult mai alerti, in primul rand ca nasterea in apa este mult mai netraumatica pentru ei decat cea pe uscat. Mai ales ca ei nu sunt adormiti de anestezii sau analgezii care sa le blegeasca reflexele. Ei se ataseaza mult mai rapid la san, sunt alerti din prima clipa si vor cauta intotdeauna privirea mamei. Este o reconectare cu mama, o reasigurare ca totul este bine, o resecurizare care le ofera acel sentiment de siguranta ca sunt si au ramas in contact cu mama, chiar daca circumstantele s-au schimbat intre timp.
Nou nascutul nu trebuie tinut mai mult de 3-4 minute sub apa dupa nasterea intregului corp. De ce acest amendament important? Pentru ca placenta in momentul in care se desprinde de fundul uterin incepe sa nu-i mai furnizeze oxigen creierului, si atunci putem vorbi de asfiexiere si nicidecum de innecare prin inghitire de apa.