Mira, cea mult asteptata!

Mira a stat in burtica 42 de saptamani si 3 zile. Din fericire medicul ginecolog nu m-a stresat si mi-a mai dat ceva timp, fiindca fetita in burtica era foarte bine si nu avea nici un motiv sa porneasca nasterea, doar pentru ca am trecut de 42 de saptamani (si pentru asta ii multumesc, ca fetita noastra a putut sa aleaga in ce zi vrea sa se nasca)
Travaliul a pornit la ora 18 dup-amiaza. Deja la prima durere am stiut ca asta e, si m-am bucurat ca fetita a dat semn ca vine.
Tibi era acasa.
Cu ajutorul aplicatiei urmarea contractiile si spatiile dintre ele.
Am stat acasa asa 3 ore, pana am ajuns sa am contractii din 3 in 3 min.
Atunci mi s-a rupt si apa si am decis sa mergem spre spital.
Stiam ca mi-au expirat analizele, care erau facute pentru spital si din cauza asta nu eram stresata deloc, stiam ce o sa se intample, cand ajungem.
Tibi raspundea la intrebari in loc meu, le-a dat hartiile necesare, eu doar ma concentram la dilatatie.
Am trecut foarte repede de partea asta si am ajuns in sala de travaliu. Acolo am stat singura si a fost foarte ok.
Tibi pe un scaun langa mine.
Desi am avut minge, puteam sa ma plimb, pentru mine cel mai comod a fost sa stau pe partea stanga, culcata si in liniste maxima.
Cand aveam dureri, Tibi ma mangaia, ma pupa si ma tinea in brate, cred ca nici cea mai puternica epidurala nu poate sa-ti dea aceste clipe de liniste pe care a putut sa mi le ofere sotul.
Intre dureri eram semi adormita, foaaarte relaxata. Asta m-a ajutat la dilatare si sa curga toate fara probleme.
Iar cand aveam dureri, aveam grija sa respir cum am invatat de la cursul Dittei.
Simteam nevoia sa scot sunete usoare cand expiram. Nu stiu de ce, ma ajuta si miscam capul…. era ca un dans pentru mine. Plus Tibi ma mangaia… deci a fost foarte ok.
Imi doream mult sa nasc in apa, dar pana la urma am ajuns pe scaunul de nastere. Apa era pregatita, dar fetita avea cordonul in jurul gatului si la contractii ii scadeau foarte tare bataile inimii.
M-au monitorizat mult din cauza asta. Puteam sa stau in apa, pana la un punct daca vroiam, dar nu si la expulzie.
Am decis sa mergem pe scaunul de nastere. La inceput Tibi statea in fata mea, eu agatata cumva de el, apoi in spatele meu si ma imbratisa din spate.
Moasa imi facea comprese cu apa calda (moasa= un inger)
E o femeie atat de minunata, incat lumina spatiul unde era!!!
Am avut foarte mare noroc, ca a fost ea de garda. M-a ajutat foarte mult de la inceput pana la sfarsit.
Cand aveam dureri, nu ma stresa cu nimic, ma mangaia si ea daca era acolo. A fost perfecta, mai ales ca din cauza emotiilor Tibi a uitat sa faca poze, ea fara sa o rugam, a făcut poze la expulzie. Asa avem si noi poze de la nastere…:)
Revin la momentul cu scaunul de nastere. Acolo durerile erau deja intense, mi-au si scapat cateva urlete, recunosc, dar nu ma panicam nici in momentele acelea. Plus inca o data, Tibi!!! Eroul meu!!! ❤❤❤ A fost perfect!!!
Cand iesea deja capul fetitei, m-au mutat pe patul de nastere, care era insa pozitionat ca un fotoliu. A fost foarte ok, plus lumina calda, intima…
Aveam incredere maxima in medicul meu ginecolog (Bogdan Cioata 😇 si moasa, aveam incredere in mine, nu avea cum sa nu iasa bine) la expulzie am impins cum trebuie, a fost totul bine.
Intre doua dureri m-am dezbracat complet, ca sa ma pregatesc pentru fetita cand sa o puna pe piept, pentru ora magica. Si eu goala, si ea goala ❤
Si am vazut fetita❤ Acesta este momentul, care sterge orice urma de durere!!!.
Am verificat cordonul, nu mai pulsa cand l-au taiat. Si dupa cateva secunde au pus fetita pe piept, care plangea.
Cel mai frumos moment cum am inceput sa vorbesc cu ea si s-a oprit din plans. Se uita la mine cu ochisorii ei negrii. M-a recunoscut dupa voce.
Acela a fost momentul in care si eu si Tibi plangeam de emotie si fericire. Cum spune toata lumea, nu poti sa descrii aceasta senzatie in cuvinte. A fost perfect!!!
Din pacate fetita ne-a fost luata destul de repede, desi am rugat sa nu ne-o ia. Acolo nu am reusit sa comunicam cum am vrut, dar macar ne-am bucurat putin de clipele acelea minunate.
Ditta, multumim pentru tot. Fara tine nu reuseam. Puterea asta o aveam de la tine. Stiam ca sunt facuta pentru asta si ca totul o sa fie bine. A fost mai mult decat doar bine. Si Tibi a simtit la fel❤❤❤ A fost totul perfect!!!
De atunci tot zambesc si eu si Tibi. Cam asta face ea cu noi. Ne iubeste si o iubim, cum nu am iubit niciodata.
Tunde & Tibi & Mira