“Mă uit continuu la bucuria asta de omuleț și nu am cum să nu mă mai gândesc, la o săptămână de la aterizarea lui, cât de nefiresc ne-am obișnuit să ne primim copiii.
Micul Ara a venit pe lume printr-o naștere naturală (din ce în ce mai rară în zilele noastre), având prezenți ambii părinți în sala de naștere (dacă la concepție ați fost doi, de ce ar sta lucrurile altfel apoi?).
Acest lucru este posibil printr-un plan de naștere personalizat, pe care îl poți „negocia” cu maternitatea.
Din păcate, nici la clinicile private din Bucureșiul lui 2018 (Medicover Băneasa în cazul nostru) nu poți scăpa de bruiaje și atitudini care ar trebui să excludă unele moașe din sistem pentru afirmații spuse unei femei în travaliu precum:
“Vrei epidurală? Nu?! Mai vedem noi!”
sau
“Dacă nu mă lași să te examinez cum trebuie, o să naști singură în salon fără să-ți anunț medicul!”
Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost dacă nu eram împreună continuu de la internare până la externare sau dacă nu mergeam cu micuțul la toate vizitele la neonatologie și nu rămânea permanent lângă noi în rezervă.
Cert este că nu suntem pregătiți pentru bebeluși care nu plâng, care sunt alăptați exclusiv la sân, care sunt sănătoși și veseli și protejați de părinți încă din prima secundă.
Suntem obișnuiți însă să fim pacienți / dependenți și să ne lăsăm pe mâinile altora.
Dacă nu vom schimba (în primul rând) modul în care ne primim copiii pe lume (care are o importanță uriașă în dezvoltarea lor), toate celelalte eforturi ale noastre sunt inutile.
Din fericire, încă îi avem pe: @dittadepner (al cărei curs de educație prenatală / #renaștereacudittadepner ne-a ajutat enorm)
și Dr. Marius Romilă (care a fost exemplar și cu care am mai naște oricând) + alte cateva cadre medicale de la Medicover care nu văd distorsionat.
În rest, „numai de bine”.
P.S. Să fii mereu fericit, micule Ara, și să te trezești triumfător, cu mâinile deasupra capului, cu Eroica lui Beethoven în urechi.
Ești un erou, iar lumea noastră nu e pregătită pentru tine.
Sper că a ta va fi.”
Taticul tau, Dani Simon
💙💙💙💙💙💙💙💙💙
#schimbamnasterea
#vindecanasterea
