Janka, Brasov

Cred ca eram in luna a 5-a de sarcina cand am dat pentru prima oara peste cartea lui Marie Mongan despre hypnobirthing. Mi-a placut foarte mult ideea ca “eu pot sa controlez procesul”.

Am inceput sa caut un curs si am gasit cateva online pe care le-am descarcat dar vroiam mai multe dovezi ca functioneaza, asa ca am mers la cursul sustinut de Ditta. A fost excelent, o experienta minunata. Am inteles esenta si eram convinsa ca si eu pot.

Ei bine, finalul fericit era acolo dar drumul pana la el a fost destul de dificil. Am avut un travaliul de 18 ore, cu multa veselie si fara durere de la 3 dimineata pana pe la 5 dupa masa. Am mers la spital in dimineata zilei de 5 Mai, de Pastele Ortodox, si m-am intalnit cu doctorul meu acolo pe la pranz. Eram cu Doula, sotul si o prietena minunata, Irina, care facea un documentar despre nasterea naturala, asa ca ea ma filma in tot acest timp.

Timpul trecea repede, aveam aproape 8 cm dilatatie dupa masa, cand doctorul mi-a spus ca nu ii simte capul lui Oliver si ca bataile inimii lui devin mai slabe in timpul contractiilor. Doctorul meu si cel de garda, dupa ce s-au consultat rapid, au decis sa mai asteptam un pic, pentru ca inca sperau ca voi putea scapa de cezariana. Dar nu era sigur …

Ei bine in acel moment mi-am pierdut controlul. Am inceput sa simt adevarata durere pe care probabil majoritatea femeilor fara experienta in hypno-birthing o simt. Mi s-a facut epidurala si am inceput sa ne plimbam pe scari, pe hol, la baie … dar nimic … dupa inca 2 ore Oliver continua sa stea confortabil sub inima mea. Doctorita mea a fost minunata si intreaga echipa m-a sustinut si au avut rabdare. Era Ziua de Pasti si asteptau cu totii cu rabdare ca Oliver sa se hotarasca si sa iasa sa ne salute. Dar nu a facut-o …

La un moment dat durerea a inceput sa reapara, intens si epuizant, iar eu simteam ca nu pot sa fac nimic in legatura cu asta. In acel moment mi s-a administrat oxitocina. Doula impreuna cu mine si cu intreaga echipa de doctori si asistente ne-am mutat din camera de nasteri blande in salonul “adevarat”, cel cu lumina alba puternica si obiecte ascutite si reci … exact acel salon in care nu vroiam sa intru, dar la acel moment nu am avut nici o obiectie. Il vroiam pe Oliver afara si sanatos. Cu Oxitocina si cu ajutorul unui medic excelent Oliver a iesit afara dupa aproximativ 5-6 impingeri … avea totul pregatit pentru o calatorie rapida prin canalul de nastere. Nu a avut nici macar o vanataie, asa ca cele 18 ore de travaliu m-au salvat cel putin de cutit sau de vreo ruptura. Am putut sa merg si sa stau sezand in cateva ore. Exista o parte buna in toate.

Oliver este un baietel fericit si multumit. Sunt convinsa ca s-a simtit foarte bine tot timpul cat am meditat. Acum are 9 luni si este asa de relaxat si prietenos. Doarme de la 9 seara pana la 7 dimineata de cele mai multe ori, nerabdator sa se trezeasca si sa mearga. Este si foarte vorbaret.

Legat de experienta nasterii mele, nu sunt dezamagita. Nu stiu exact ce nu a mers bine, dar rezultatul a fost bun si sunt recunoscatoare pentru tot suportul pe care l-am primit de la doctorita Musetescu, Doula mea Katesz si intreaga echipa de la Medlife Eva. Trebuie sa fii pregatita pentru orice pentru ca nu exista plan sau reguli care sa functioneze pentru toata lumea. Oliver a avut propriul ritm pe care l-am respectat cu totii, cu cea mai mica interventie posibila. Cred ca si el ar fi de acord iar noi suntem multumiti.