Ina Lupu, Brasov

“Azi la 13.30 a venit pe lume minunea noastra, Alexandru. E perfect! Are 3 kg si 51 cm. A fost o nastere superba, 100% naturala. Parintii mega-entuziasmati: Ina si Vlad”. Asa suna mesajul pe care l-am trimis duminica, 8 decembrie 2013, prietenilor.

Totul a inceput cu o sarcina minunata, in care m-am simtit mai echilibrata ca niciodata, atat psihic, cat si fizic. O sarcina care m-a ajutat sa-mi imbunatatesc definitiv stilul de viata (proces pe care il incepusem deja), sa mananc mult mai sanatos, sa fac miscare in fiecare zi (exercitii pentru gravidute, aquagym, plimbari in aer liber, yoga), sa ma concentrez doar asupra lucrurilor cu adevarat importante si sa vad partea plina a paharului in orice imprejurare.

Inca de la inceputul sarcinii am vrut sa gasesc o metoda cat mai naturala si mai placuta pentru copilul meu de a naste. Am inceput sa citesc despre nasterile in apa, dar nu am gasit prea multe informatii pertinente si am cam abandonat ideea. Cursul de Hypnobirthing al Dittei Depner, de la Brasov, ne-a deschis sufletele si mintea, atat mie cat si sotului meu (care era – conform propriilor lui cuvinte – “Gigi contra”). Informatiile pe care le-am primit la curs, reperele biografice ulterioare, oamenii pe care i-am cunoscut sunt nepretuite.

Am stiut de atunci ca voi avea o nastere frumoasa atat pentru mine, cat si pentru puisorul meu. In saptamana 38 m-am hotarat ca vreau sa fiu insotita si de o doula profesionista (chiar daca si sotul meu urma sa fie acolo). Ma gandeam ca deja e tarziu sa mai vina cineva, dar Ditta m-a salvat din nou si mi-a dat numarul de telefon al unei prietene de-a ei, Katy. Am sunat-o si a fost imediat de acord sa ma ajute. Fiind sarcina atat de inaintata, o intalnire inainte de nastere nu mai era posibila, dar, din fericire, mijloacele electronice ne-au ajutat sa ne cunoastem mai bine.

Duminica, 1 decembrie, am simtit primele contractii (numite “valuri” in HypnoBirthing), la interval de 30 de minute timp de 4 ore. Eram entuziasmata ca momentul era foarte aproape. Numai ca bebelul avea de gand sa mai stea putin, asa ca abia sambata seara, 7 decembrie, au reinceput valurile la interval de 15 minute. Am reusit sa si dorm putin, iar la 4.30 dimineata mi s-au rupt membranele (am eliminat o parte din lichidul amniotic). L-am trezit pe sotul meu, am facut un dus, iar la 5.30 am plecat spre Brasov (noi locuind in Medias, o distanta de 150 km). Am sunat-o si pe dna doctor sa o anunte si pe Katy (intrucat si ea trebuia sa plece spre Brasov).

Pe masina am avut contractii la interval de 10 minute, apoi 7 minute, iar cand eram aproape de Brasov deja ajunsesera la interval de 5 minute. Am exersat respiratia invatata la curs pe fiecare dintre aceste contractii, astfel incat nu mi s-a parut deloc dificil drumul.

Ajunsa in Brasov mi-am facut internarea si am fost dusa intr-un salon. Am cunoscut-o si pe Katy, cu care am rezonat din prima clipa, iar asistentele m-au pus sa aleg cine vreau sa fie cu mine in salon: sotul sau doula. Era o alegere imposibila, dar, din fericire, dna dr Musetescu chiar ea era de garda in acea zi si stiam ca il va lasa si pe sotul meu sa intre. Asa ca am ales sa intre Katy cu mine, iar cand a venit dna dr primul lucru m-a intrebat unde e sotul meu si i-a spus asistentei sa-l lase inauntru. Mi-a facut primul (si singurul) tuseu si mi-a zis ca e bine.

Intre timp, cu toate actele si plimbatul si schimbatul, contractiile mele care erau la interval de 5 minute in masina, ajunsesera foarte sporadice. Am continuat sa povestesc cu Katy, respiram pe contractii asa cum stiam, Katy a adus lumanari parfumate si uleiuri esentiale minunate cu care ma masa pe mana si o muzica linistitoare. Era o atmosfera frumoasa si calma. Asistententa a venit doar in primele cateva minute sa completez niste documente si sa-mi puna branula (pe care am refuzat-o), iar apoi moasa a intrat doar de vreo 2 ori pe toata perioada travaliului ca sa verifice bataile inimii bebelui.

In acea atmosfera de calm, contractiile au reinceput sa fie mai dese si putin mai lungi si mai intense, iar eu continuam sa respir. Katy m-a ajutat enorm: ma mangaia, ma masa, mi-a pus comprese cu apa rece pe frunte si cu apa calda pe burtica (in momentul in care contractiile au inceput sa fie mai intense), a folosit o metoda peruana cu esarfa, mi-a citit tehnica Curcubeului. Stia exact unde sa puna mana si cum. A fost minunat.

In plus, am avut posibilitatea sa-mi schimb pozitiile dupa cum ma simteam mai confortabil, intrucat la un moment dat nu mai puteam sa stau in pat. Am folosit pozitia in 4 labe (iar Katy imi presa bazinul), pozitia ursuletului, in picioare sprijinita de sotul meu, pe toaleta. Cea mai eficienta a fost pe toaleta, unde in cateva minute [cred, nu am avut deloc notiunea timpului] am simtit deja capul bebelui.

Sotul meu fusese tot timpul in salon cu mine, dar la un moment dat am simtit ca ma inhiba prezenta lui (desi imi dorisem foarte mult sa fie cu mine acolo) si l-am rugat sa iasa. Ma gandisem sa incerc sa intru in apa, dar pana s-a dus Katy sa anunte asistentele sa pregateasca apa, eu simteam deja bebelusul. Dna dr m-a rugat sa ma urc pe masa de nasteri sa vada cum stam si nu ii venea sa creada ca bebele e deja aproape afara.

M-a intrebat daca vreau sa intru in apa sau incerc sa-l ajut sa vina de pe masa. Aveam oroare de masa aia si citisem atata ca era cea mai contraindicata pozitie, dar simteam ca era atat de aproape momentul, incat i-am rugat doar sa o ridice mai sus, incat sa fiu cat mai aproape de verticala posibil. La cea de-a patra contractie a iesit si bebele. Am folosit respiratia J in timpul expulziei.

Bebele meu avea dubla circulara de cordon, destul de stransa in jurul gatului [ma bucur ca nu am ales varianta in apa, unde nu s-ar fi vazut asa repede dubla circulara], asa ca dna dr mi-a spus ca ii pare rau dar nu poate sa lase cordonul pana mai pulseaza, intrucat s-ar sufoca bebele. I-a taiat cordonul si mi l-a pus pe burtica.

Momentul acela a fost magic. L-am simtit cald si umed. Si era al meu! Nu a plans deloc. Taticul a revenit si el in salon. Abia atunci a intrat si neonatologul, i-a pus stetoscopul sa vada ca respira corect, iar apoi a plecat. Era ora 13.25. Mi l-au pus la piept in urmatorul minut si stia perfect ce trebuia sa faca. Am stat cu el pe piept pana la nasterea placentei (mie mi s-au parut cateva secunde, dar au trecut in jur de 20 de minute).

Apoi l-a luat asistenta sa-l stearga putin si sa-i puna caciulita, iar eu sa ma dau jos de pe masa. In timpul cat nu a fost cu mine, taticul a fost cu el si il strangea cu manutele lui minuscule de deget. Am mai stat putin in patul din salonul unde am nascut cu bebele si cu sotul meu, iar apoi am fost dusi in salonul meu. Nu ne-am mai despartit de atunci.

Aceasta a fost nasterea mea: in liniste, calma, frumoasa, asa cum mi-am dorit-o pentru bebelusul meu, fara tipete, fara durere insuportabila, fara epidurala, fara oxitocina, fara epiziotomie, fara rupturi si fara cusaturi. Iar hormonii fericirii eliberati in momentul in care mi-am vazut bubulinul pe piept nu se compara cu nimic din ce am simtit pana acum.

Le multumesc din suflet sotului meu si doulei mele, Katy, ca au fost alaturi de mine, dnei dr Musetescu ca mi-a respectat intimitatea si planul de nasteri, Dittei ca a reusit sa creeze aceasta oportunitate pentru noi in cadrul maternitatii Eva (stiu ca nu i-a fost deloc usor).

Va doresc tuturor sa aveti o nastere la fel de frumoasa ca si a mea!