Hormonii, ajutoarele tale în timpul travaliului și al nașterii.

Hormonii, ajutoarele tale în timpul travaliului și al nașterii.

de Adina Meregiu, educator prenatal Renasterea, doula si consultant in lactatie IBCLC
Imaginează-ți urmatoarea situație. Pisica ta este însărcinată și are data probabilă a nașterii în același timp cu tine. Tu ți-ai pregătit bagajele pentru spital și aștepți primele semne ale travaliului cu emoție și nerăbdare.
Între timp, pisica ta caută un loc liniștit, departe de ochii celor din casă: sertarul pentru șosete sau coșul cu rufe, par ideale. Când îți dai seama de asta, deschizi curioasă ușa sertarului, dar ea te observă și pleacă în căutarea altui loc. Intrigată, realizezi că, până și prezența ta pare să deranjeze întregul proces. Dorind să arunci o privire în misterele nașterii înainte să-ți vină rândul, în dimineața următoare mergi repede să vezi cum e pisica și o găsești în dulap, spălându-și cei 4 pisoi nou-născuți.
Deja îți pui prima întrebare:
De ce nașterea pare atât de ușoară pentru animale, iar pentru noi atât de dificilă?
O diferență evidentă este forma modificată a bazinului și a prizei la naștere care este cauzată de poziția noastră verticală; bebelușii noștri trebuie să se răsucească și să se întoarcă pentru a naviga prin canalul de naștere curbat. Chiar și maimuțele au un canal de naștere drept.
Cu toate acestea, în orice alt mod, nașterea umană este asemanătoare cu cea a altor mamifere, acele animale care-și alăptează puii, și implică aceeași hormoni, mesagerii chimici ai organismului.
Acești hormoni, care provin din cele mai profunde laturi ale creierului nostru, provoacă procesele fizice ale travaliului și nașterii, dar exercită și o influență puternică asupra emoțiilor și comportamenului nostru.
Cercetătorii, precum chirurgul și pionierul nașterii naturale, Michel Odent, cred că dacă am onora asemănarea noastră cu mamiferele și am fi conștienți că împărțim aceiași hormoni , am avea șanse mai mari la o naștere ușoară.
Travaliul și nașterea implică nivele de vârf ale hormonilor ca oxitocina, numită și hormonul iubirii, prolactica, hormonul matern, ambele arhicunoscute pentru rolul lor în alăptare. Pe lângă acestea, beta-endorfina, uleiul natural al organismului și hormonii situațiilor de urgență, adrenalina și noradrenalina joacă un rol important în procesul nașterii.
Toate mamiferele caută un loc sigur pentru a da naștere. Acest instinct de ”cuibărit” se poate datora creșterii de prolactină, care uneori este denumit și hormon de cuibărit. În acest stadiu, așa cum ai observat la pisică, interferența cu cuibul, sau mai important cu sentimentul de siguranță, poate încetini declanșarea travaliului.
Chiar și după ce travaliul a început, există anumite condiții care vor încetini sau opri procesul. Dacă hormonii situațiilor de urgență sunt activați de sentimente precum îngrijorare sau frică, contracțiile vor încetini.
Organismele de mamifere sunt concepute pentru a da naștere în sălbăticie, avantajul fiind că pot să-și amâne travaliul când există un pericol, să plece în căutarea altui loc și să-l repornescă în momentul în care se simt în siguranță.
Multe femei au experimentat încetarea travaliului atunci când au intrat într-un mediu nefamilar lor, de exemplu într-o sală de travaliu din spital, iar unele femei pot fi la fel de sensibile ca o pisică în prezența unui observator.
Faptul că nașterea este departe de mediul nostru familiar, poate provoca acele dificultăți pe care le întâmpină animalele captive într-o grădină zoologică, când nasc.
Chiar și foamea, care determină organismul să elibereze hormonii situațiilor de urgență, poate opri procesul travaliul. Prin urmare, este complet normal ca femeile care sunt în primele etape ale travaliului să mănânce dacă le este foame. Din păcate, multe spitale interzic această activitate.
Oxitocina este hormonul care determină uterul să se contracte în timpul travaliului. Nivelurile de oxitocină cresc în timpul travaliului și se intensifică în timpul nașterii, când contribuie la euforia pe care mama o simte, de obicei, după nașterea naturală nemedicalizată și la receptivitatea ei față de bebeluș.
În momentul în care se administează epidurala, senzațiile de întindere al canalului de naștere, atunci când copilul coboară, nu sunt perceptibile . S-a demonstrat că administrarea epiduralei întrerupe conexiunea dintre mamă și bebeluș prin interferența cu sistemul natural de oxitocină.
Oxitocina artificială este adesea administrată prin picurare, direct în sânge, când contracțiile din timpul travaliului sunt ineficiente. Oxitocina administrată în acest fel nu intră în creier, prin urmare, nu contribuie la perioada postnatală și poate interfera cu sistemul natural de oxitocină al mamei.
Masajul sfârcurilor este utilizat pentru a stimula contracțiile, deoarece, ca și la alăptare, acest lucru determină creșterea nivelului de oxitocină.
Oxitocina are un alt rol crucial de îndeplinit după naștere. Ea provoacă contracții care duc la separarea placentei de uter și, ulterior, la expulzia ei. Când nivelurile de oxitocină sunt ridicate, apar contracții care reduc șansele de sângerare sau hemoragie postnatală.
Punerea bebelușului pe piept este cea mai ușoară modalitate de a crește nivelul de oxitocină, însă acest gest oferă și ocazia unui contact neîntrerupt piele-pe-piele și ochi-în-ochi între mamă și bebeluș, astfel formându-se acea conexiune magică între ei.
Oxitocina ajută mama în tranziția emoțioanlă, dar și fizică. Ea contribuie la dezvoltatea instictului matern, oferind sentimente de calm, iubire, protecție pentru bebeluș, dar și pentru cei din jur.