Ghita Cornelia, Bucuresti

HB a fost mai mult decât am sperat, mi-a oferit o bună metodă de a lucra cu mine şi temerile mele despre naştere dar mi-au şi arătat un stil de viaţă autentic, în sensul sincerităţii maxime faţă de tine, faţă de partener şi faţă de copilul care urma să vină şi cu care vom crea noi relaţii. Până şi soţului meu i s-au părut foarte util şi s-a deschis spre a învăţa şi înţelege lucruri noi. După cursuri, Mihai (soţul meu) avea un rol foarte bine conturat de el însuşi: -), să fie gardianul unei atmosferi placute şi a unei stări de confort pentru mine, indiferent de efortul pe care l-ar fi cerut acest lucru şi certitudinea că va fi alături de mine cât de mult îi voi permite sau voi simţi nevoia. Eu, la rându-mi, mi-am înregistrat meditaţiile făcut planul când şi ce exerciţii să fac: curcubeu, afirmaţii, meditaţia progresivă, balonul. În plus, mai aveam şi câteva meditaţii pe care le făceam eu ocazional. Şi, fugeam de ştiri, filme proaste sau thriller, poveşti negative despre naşteri, copii mici şi alte alea. Ironic, la un moment dat, mi-am dat seama că aceasta devenise una dintre fricile mele: -): inputul negativ. şi cu cât fugeam mai mult de ele cu atât îmi apăreau mai mult în cale, din ce în ce mai mari şi mai urâte… eram la o conferinţă despre puterea poveştilor şi ghici ce?!, una dinrre ele era despre o mămică care născuse prematur un copil de 1/2 kg şi povestea dureroasă a supravieţuirii acestuia.. era sfâşietor… am ieşit din sală înainte de a începe să vorbească, şi îmi tremurau picioarele de teamă. După luni de exerciţii HB, am ajuns în punctul în care credeam că nu mă ajută la nimic. Deveniseră atât de repetitive încât mă gândeam dacă mai au vreun efect… începusem să mă îndoiesc de ele, dacă voi face faţă naşterii naturale, dacă este cea mai bună variantă. De fapt, începeam să simt presiunea pe care mi-o puneam însămi: aceea de a avea o naştere naturală, ca la carte, aşa cum mi-am imaginat-o şi pentru care m-am pregătit atât timp (perfecţionista până la capăt:)). Soţul meu a fost cel care m-a ajutat să depăşesc acest obstacol, îi sunt recunoscătoare că mi-a fost alături cu înţelepciune şi răbdare în momentele acestea. Mi-a dat siguranţa că orice s-ar întâmpla, este acceptabil şi normal pentru că cel mai important este să am în vedere că eu şi bebe să fim bine într-un final. ŞI, în plus, nu trebuie să dovedesc nimănui nimic, cu atât mai puţin mie. În ultimele săptămâni redusesem exerciţiile, nu mă mai agăţam de ele ca de un colac de salvare ci învăţăm încet, încet să înot singură în oceanul emoţiilor mele:). ‘Stiam = simteam’ că orice ar fi va fi aşa cum alege Emma şi va fi bine – iată un rezultat al mediaţiilor:)). Am înţeles, în ultimă instanţă că, a crede sau nu în puterea mea sau a altora/sau putereea cuvintelor altora asupra mea este o chestiune de ALEGERE pe care o fac EU. Şi aşa am început să cred că la mine se află cheia, şi asta o chestiune de alegere: -). Aşa am intrat în ultima săptămână.

În săptămâna 39, medicul meu mă anunţă că va pleca pe 28 decembrie, data estimtata a naşterii. Deşi ştiam de posibilitatea aceasta, aveam un plan B, naşterea cu un alt medic cu aceeaşi perspectivă asupra naşterii naturale. Din păcate, medicul acela nu mai avea contract cu maternitatea Medicover: (. Am ales Medicover pentru că sunt singurii care acceptă plan de naştere.. şi sunt singurii care chiar respectă ora magică!! Şo, începusem să mă panichez, Irina, moaşa noastră, îmi spune că există posibilitatea să mergem la Isis Constantă şi naştem în apă, Sună f bine, eu deja mă vedeam plutind:). Dar, vremea anunţa ninsori abundente din 27 decembrie!! Incercam să nu mă panichez şi îi spuneam Emmei că va fi aşa cum alege ea dar ar fi bine totuşi să naştem cu medicul Romila şi la Medicover: -). Cu două zile înainte am început să fiu f activă: L: plimbări de min 60 min în parc, urcat scările toată ziua, cât mai des, treburi casnice, etc. Emma m-a asculatat, aşa cum m-a ascultat de foarte multe ori, şi pe 26 decembrie încep contracţiile regulate. Nu sunt foarte dureroase dar sunt şi simt presiune pelviană mai puternică. Am fost toată ziua foarte activă, mers în parc, iar seara mergem la spital la control. Medicul îmi spune că avem dilataţie iar colul este şters. Ca să îl prind pe el aici, accept să iau o lingură de ulei de ricin la ora 9 seara. La 11.00 pierd dopul gelatinos şi la 12.00 aveam contracţii serioase. Se înteţiseră destul de repede şi la ora 02.00 o luam înspre spital. Am ajuns la dilataţie 2 dar contracţii la 4-5 min. De la ora 02.00 am stat în rezervă, am stins luminile şi păstrat o lampă de veghe cu o lumină ff slabă. Am nimerit un medic de gardă foarte drăguţ care nu m-a presat spre nici un fel, deşi mi-a aruncat o aluzie pt medicamentarea contra durerilor. Nu am făcut epidurală sau luat altă pastilă minune. Am dormit între contracţii pe curcubeu, eram în transă. La dilataţie 4, mi se rupe apă iar la 8 dimineaţa eram în sala de naşteri. la 8 când am plecat în sală de naşteri aveam impresia că am stat în rezervă o fracţiune de secundă. În sala de naşteri, Irina şi o moaşă a spitalului, minunate ambele, mi-au pus muzica lui Steven Halpern şi m-au susţinut constant. Am urcat pe masă la 12.30 ar la 12.45 o aveam pe Emma pe burtă. Nu intru în mari detalii pentru că, poate, nu este cea mai frumoasă poveste pe care aţi auzit unele dintre voi, dar pentru mine a fost o experienţă magică, mai frumoasă decât mi-o proiectasem eu, atât de extraordinară şi transformatoare încât nu mi-o pot dori altfel. Cred că fiecare lucru s-a întâmplat cu un scop şi că a fost perfectă aşa cum a fost. Iar oamenii care mi-au fost alături au fost extraordinari cu cuvintele şi gesturile potrivite la momentul potrivit. Deşi la final m-am rupt ceva pentru că perineul meu era înalt, pe Mihai nu am putut să-l ţin aproape de mine pentru că avea o energie mult mai “zbuciumată” decât îmi doream în acel moment aşa că l-am trimis acasă să se culce, dar în final n-a mai contat nimic… Ochii mari şi migdalaţi al Emmei care se uitau direct în ochii mei cu o privire parcă ruptă din rai au transformat tot efortul de la început într-o ‘plimbare printre nori’. Deşi la final cu febră musculară generală, am avut impresia că a fost un vis al unui maraton de 5 minute: -). Iubire tuturor celor care vor citi povestea noastră:)!

P.s: Sugestie pt viitoarele cursuri ar fi să extinzi puţin partea de alăptare, eu am avut dificultăţi în maternitate şi în primele zile pt că nu ştiam la ce să mă aştept şi m-a ajutat f mult cartea dr newman +kellymom.com dar cred că poţi extinde puţin partea asta în curs. Mai ales, alăptarea în primele zile, la ce să te aştepţi, etc. Şi igiena bebeluşului, dăm cu ser, nu dăm cu ser, glicerină, etc. Aici am avut o mie de întrebări cu o mie de răspunsuri şi păreri mai mult sau mai puţin avizate: -).