Cum sa alaptezi cu succes – Vanda Lizeh

Am tot vorbit zilele astea cu multe viitoare mame si m-am bucurat sa aud ca multe dintre ele si-ar dori sa alapteze daca s-o putea si daca or avea lapte. Asa ca articolul asta e pentru ele si vreau sa scriu in el toate informatiile pe care mi-as dori sa le primeasca mamele direct din maternitate (inclusiv eu, cand a fost cazul), ca sa le ajute sa evite sticluta cu lapte praf, bineinteles daca isi doresc sa alapteze.

1. Aproape orice mama are lapte. Ba chiar, aproape orice femeie poate avea lapte daca depune un efort pentru asta (drept dovada chiar si mamele adoptive pot alapta, daca isi doresc suficient). Am scris aproape, pentru ca exista intr-adevar un numar de mame care nu pot face asta din motive pur medicale. Atata doar ca numarul lor e extrem de mic… Adica 2%. Restul de 98% pot alapta, cu conditia sa primeasca sustinerea celor din jur (mai ales a familiei apropiate), sfaturi pertinente si sa-si doreasca asta.
   Deci, inainte de a prepara sfanta formula, gandeste-te care sunt sansele ca tu sa te numeri printre cele 2 procente de mame care nu pot alapta. Mi se pare destul de trist cum in orice situatie suntem tentati sa gandim pe schema “nu mi se poate intampla chiar mie”, mai putin atunci cand vine vorba de “pierdut laptele”
2. La nastere un bebelus are stomacul de dimensiunea unei cirese. Incap in el 5 ml de lichid. Drept urmare, putinul colostru care exista la fiecare mama inca din timpul sarcinii si care iese la iveala atunci cand bebe este atasat, e arhisuficient. Asa ca nu e nevoie de biberoanele de lapte praf pe care vi le vara sub nas asistentele de la neonatologie, iar daca aveti cumva un cuvant de spus in directia asta, refuzati sa i se ofere bebelusului laptele praf din standard.
3. Pentru ca dragii de ei au stomacelele atat de mici, evident ca vor manca putin si des. Alaptatul la program de 3 ore e o mare gogomanie pentru un nou nascut (cu exceptia acelora care isi fac singuri acest program). Dar da, daca ai plecat cu bebele ghiftuit din maternitate, unde a primit regulamentara sticluta cu x ml inca de la bun inceput, e foarte posibil ca stomacelul lui sa se fi marit si sa-i incapa acolo mai mult lapte, care sa-l tina adormit mai mult intre mese. Sau sa aiba icter si sa doarma din cauza asta. Dar un bebelus perfect sanatos, in alimentatia caruia nu s-a intervenit, va manca putin si des. E perfect normal, nu inseamna ca mama nu are lapte sau nu mai e bun.
4. Un alt motiv pentru care bebelusul din dotare ar putea dori sa stea toata ziulica (si noaptea) atasat la sanul mamei este puseul de crestere. In general, varstele la care bebelusii trec prin puseele de crestere sunt 10 zile, 3 saptamani, 6 saptamani, 3 luni, 6 luni, 9 luni, un an. Evident, varstele nu sunt batute in cuie, dar cam asta e frecventa. In timpul asta (intre o zi si chiar si cateva saptamani), bebelusul vrea mult de tot la san (poate chiar si non stop), e aparent nemultumit de orice, e agitat, se trezeste des noaptea. Cel mai faimos puseu este cel de la 3 luni, care coincide cu momentul in care in sfarsit se regleaza si lactatia mamei (vorbim mai jos despre asta), cand mama nu isi mai simte sanii “tari ca piatra”. Cumulat cu faptul ca bebe plange mult, iar mama probabil ca nu mai poate scoate la fel de mult lapte cu pompa ca la inceput, si cu faptul ca la 3 luni bebelusii devin mai alerti, deci incep sa ia mai putin in greutate decat in primele 2 luni, mama (si din pacate si pediatrul) concluzioneaza ca e necesara sfanta completare.
5. Din pacate, mamele nu sunt informate de la bun inceput care e principiul pe care se formeaza laptele in san. Cantitatea de lapte produsa de mama este dictata strict de bebelus. Adica, sanul produce atata cat suge bebelusul. Sunt momente in viata lui, cand el are nevoie de mai mult decat poate produce sanul (de exemplu in timpul puseului de crestere). Atunci mama este tentata sa completeze cantitatea pe care ea considera ca nu o poate produce cu sfantul biberon. In realitate, treburile stau asa:
   Timp de x saptamani, corpul stie ca trebuie sa produca 100 ml de lapte pentru o masa (am scris 100 ml la intamplare). Brusc, nevoia bebelusului nu mai e de 100 ml, ci de 120 ml. Daca el este lasat la san sa-i “dicteze” acestuia sa mai produca si cei 20 ml in plus, problema e rezolvata. Dar, daca mama ofera diferenta de 20 ml din biberon, oganismul ramane cu impresia ca tot de 100 ml e nevoie si nu considera necesar sa produca mai mult. In plus, tehnica de supt din biberon e total diferita de cea de supt de la san (si e si mult mai usor), asa ca bebelusul poate ajunge in stadiul in care fie e confuzat si nu mai stie cum si de unde sa suga (deci atasarea la san se face defectuos, iar mama face ragade), fie prefera biberonul de unde curge mai repede. Mama ajunge sa creada ca are si mai putin lapte, asa ca la masa urmatoare ii ofera 40 ml de completare, apoi 60, apoi 100, apoi renunta total la o masa de lapte matern. Si uite asa, sfanta completare duce in timp (mai scurt sau mai lung) la eliminarea alimentatiei naturale din meniul bebelusului.
6. La inceput, sanul mamei produce lapte in exces si il stocheaza in sani. Drept urmare, mamele se trezesc noaptea cu cearsaful ud sub ele, cu sanii tari ca piatra, pot scoate imediat cantitati enorme de lapte la pompa. La un anumit moment in viata bebelusului (in general undeva pe la 3 luni ale acestuia), organismul intelege ca nu are de hranit hoarde de bebelusi, ci doar unul si isi regleaza fluxul. Ba mai mult, nu mai produce in avans, ci doar in timpul mesei copilului si anume in timp ce acesta suge. Deci, dispar sanii tari de sa-i spargi capul sotului cu ei daca nu esti atenta, nu te mai trezesti cu tricoul ud si poate chiar revii la numarul tau vechi de sutien, care te-a consacrat (dar nu toate avem norocul asta). Momentul asta e o piatra de hotar pentru continuarea alaptarii. Daca esti constienta de ce se intampla cu organismul tau si nu intri in panica, nu vei ajunge sa cedezi.
7. Un sfat minunat pe care-l primesc mamele dupa nastere e acela ca “sanul trebuie golit dupa fiecare supt al copilului, ca sa nu faci mastita”. Total eronat. In primul rand ca sanul nu se poate goli. Cu cat ii ceri mai mult, cu atat produce mai mult. Daca eu azi alaptez copilul si apoi scot la pompa x ml, maine organismul meu va produce cat a supt copilul azi + cat am scos eu la pompa. Deci eu o sa scot tot laptele asta, plus ca mai pun un pic pompa… Asa ca poimaine o sa produc si mai mult. Si tot asa. E total contraproductiv sa faci asta si unele mame chiar renunta cu totul la alaptat, pentru ca e intr-adevar greu sa stai cu copilul o ora atasat la san, apoi sa pui pompa o ora, apoi sa alaptezi iar, apoi sa pui iar pompa. O iei pe campii.
   Solutia e alta. Sanii se lasa in pace dupa ce a supt bebe. Daca la un moment dat  mamica simte ca ei sunt prea plini, ii simte tari si cu cate un nodul pe ici pe colo, e suficient un dus cald, care sa permita laptelui din san sa iasa fara prea mare efort. Mama va masa sanul sub jetul de apa calda pana cand va simti ca sanul se inmoaie. Si asta e tot.
8. Cantarul e un alt mare dusman al evitarii laptelui praf din alimentatia copilului, fie ca e vorba despre proba cantarului, fie ca e vorba despre cantaritul obsesiv al copilului.
   Mama este in cele mai multe cazuri sfatuita de catre medic ca, ajunsa acasa, sa faca proba suptului pentru a vedea cat a mancat bebelusul la o masa. Din punctul meu de vedere, proba suptului e absolut irelevanta, indiferent cum ai privi. In primul rand, ca bebele vrea la san nu doar pentru hrana, ci si din alte motive: sete, alint, dureri, siguranta, etc. Si intr-una din situatiile astea, el va suge foarte putin, fara sa fie panica. In al doilea rand, e nevoie de un cantar mega extra precis, mai ales la inceput, cand bebe e mic si mananca putin. In al treilea rand, pe langa cantitatea de lapte bauta de bebe, mai importanta e consistenta laptelui. Zic asta in sensul ca laptele pe care il bea bebe la inceput este ceva mai apos, pentru a-i tine de sete, iar cel de la final este mai gras, pentru a-i tine de foame. Deci 10 ml de lapte apos nu se pot compara cu 10 ml de lapte gras, de final.
   Apoi, cantaritul obsesiv si disperarea ca bebe nu ia in greutate conform schemelor pediatrului, iar fac mai mult rau decat bine. Un bebelus nu se ingrasa constant saptamanal. Poate saptamana asta ia doar 50 gr, saptamana viitoare 70, dar peste doua saptamani pune pe el 300 gr. De asta e bine sa nu se faca saptamanal cantarirea, ci cam o data pe luna la cabinetul pediatrului (deci pe acelasi cantar) in aceleasi conditii (adica pe la aceeasi ora, tot inainte de masa, etc.). Iar pe masura ce bebe creste, ar trebui sa vada cantarul din ce in ce mai rar.
   Graficele de crestere sunt si ele o grija in plus, daca ma intrebati pe mine. Fiecare copil are un ritm aparte de crestere… Nu toti se incadreaza in sabloane. Medicii care sunt mai relaxati si care sustin alaptarea spun asa: atata timp cat copilul e vioi, energic, cu un tonus bun, uda 5-6 scutece pe zi si ia ceva in greutate (indiferent cat) sau stagneaza, toate-s bune si frumoase.
9. O alta piatra de hotar in calatoria asta a alaptatului o reprezinta greva suptului. Poate aparea oricand, dar mai cu seama apare dupa 3 luni. Bebele e fie prea distras de mediul inconjurator, fie prea obosit si refuza sa suga, in timp ce plange de foame. Vanda Mica avea program in fiecare seara de urlat cateva zeci de minute pana cand reusea sa se linisteasca si sa-si ia cina. Am masurat la un moment dat 90 de decibeli. Singurele lucruri care au ajutat cat de cat au fost alaptatul in intuneric sau semiintuneric (in baie, sub patura sau cu draperiile trase), zgomotele albe (uscator de par, de rufe, hota, aspirator, apa curgatoare, etc.), alaptatul cand era semiadormita sau alaptatul in mers. Unii copii scapa mai usor de etapa asta, la altii poate dura cateva luni bune. Cert e ca nu tine nici de consistenta si nici de cantitatea laptelui.
10. Se mai spune cate ceva si despre igiena sanului. Adica, probabil ca vei fi sfatuita chiar din maternitate ca sanul se spala cu apa si sapun inainte de supt si dupa. Ei bine, nu. Sanul nu se spala in niciun caz cu sapun, care usuca pielea si ajuta la formarea ragadelor. In plus, sanul spalat inainte impiedica bondingul dintre mama si bebe (bebele recunoaste mama dupa mirosul pielii ei), iar laptele ramas dupa ce bebe a terminat de supt are efecte antibacteriene si cicatrizante, deci impiedica formarea ragadelor, sau accelereaza vindecarea acestora, daca ele exista.

Pentru orice problema tine de alaptare, e foarte important ca mama sa primeasca ajutorul de care are nevoie. Iar asta nu vine nici de la neonatolog, nici de la pediatru si nici de la ginecolog, ci de la un consultant in alaptare. Din fericire, exista si in Romania consultanti acreditati in alaptare, plus un call center unde mamele pot suna (la numarul de telefon 07ALAPTARE). Poate ca ar fi bine ca orice viitoare mama care isi doreste sa alapteze sa ia legatura inca din sarcina cu un consultant in alaptare, pentru a primi informatii pertinente si de actualitate de la un specialist.
Sper ca am reusit sa va conving cumva ca laptele nu se “pierde”, nu se rataceste, n-aveti cum sa-l uitati in autobuz, ca bebele poate sa planga din mai multe motive, nu doar de foame, ca atata timp cat alaptati la cerere, organismul nostru inteligent, care a stiut sa creasca o viata inauntrul nostru, e in stare si s-o hraneasca atata timp cat e nevoie. Si daca aveti intrebari si nelamuriri, poate va pot ajuta. Deci, shoot, fie aici, fie pe mail. Raspund la orice intrebare cum bine pot confirma mamele care m-au mai luat la intrebari in decursul timpului.