Cum dintr-o “cezarianista” cu anestezie generala am ajuns sa vreau sa nasc acasa

Buna Ditta!
Am zis sa nu se termine anul fara sa iti trimit povestea mea. 🙂
Ionuca s-a nascut pe 8 noiembrie, acasa, asistata de un inger de moasa, sotul meu si mama mea.
Pana sa povestesc despre nastere, as vrea sa spun mai intai despre sarcina minunata pe care am avut-o.
Cand am aflat ca sunt insarcinata am fost extrem de fericita, dar in acelasi timp, foarte tematoare fiindca ma gandeam “dar eu cum voi naste?”.
Pe atunci nici nu voiam sa aud de nastere naturala, dar si de cezariana imi era frica, mai ales fiindca auzisem unde se face anestezia locala.
Deci, dorinta mea era musai cezariana cu anestezie totala! :))
Sotul meu isi dorea tare mult sa nasc natural. Odata cu instalarea carantinei am inceput sa fac yoga, sa meditez si curand am dat peste un video pe youtube care avea cuvantul “hypnobirthing” in titlu.
Eram doar curioasa la inceput, si pe masura ce citeam despre asta parca nu voiam sa renunt la hotararea mea cu cezariana.
Nasterea naturala mi se parea terifianta si nu voiam sa trec prin asa ceva. Imediat vigilentul Facebook mi te-a recomandat si asa am aflat de cursul tau.
Pana sa particip (atat de rau imi pare ca a trebuit sa il tii online), tot am citit carti despre nasterea naturala, ti-am urmarit video-urile de pe youtube si am devenit din ce i ce mai increzatoare in corpul meu ca pot naste natural.
Cursul tau mi-a intarit aceasta incredere, dar mi-a dat-o mai ales pe aceea ca bebelusul meu e perfect sanatos si ca nu am nevoie de confirmarea unor ecografii si analize inutile si m-a ajutat sa aflu tot ce era de stiut despre nastere.

In sarcina am facut doar 3 ecografii, dar 2, pe care le-am facut la recomandarea unor persoane, eu zic ca au fost nenecesare.
Am avut o sarcina superba, usoara, plina de pace si fericire si iubire. Si sunt convinsa ca asta a fost datorita faptului ca am fost atat de linistita si increzatoare in corpul meu si in bebelusul meu.
Pe 8 noiembrie am nascut o bebelusa perfect sanatoasa, de 3,7 kg.
Sambata la 6 dimineata m-am trezit brusc cand am simtit cum ceva curge siroaie si am fugit la baie. In sfarsit mi se fisurasera membranele.
Aveam 41 de saptamani si 5 zile. Am asteptat toata ziua sa simt ceva, extrem de nerabdatoare.
Am iesit de 2 ori la plimbare. Pe la pranz am anuntat moasa si a zis ca se porneste spre noi, fiindca mai avea o mamica care intrase in travaliu. Pe la 9 seara a ajuns la noi si am stat pana la 11 la povesti.
Apoi am mers la culcare, dar pe la 12 am inceput sa simt contractii usoare (dar nedureroase) si deja nu mai puteam sa dorm (cred ca si de atata entuziasm), asa ca m-am trezit si m-am pus pe minge.
In jur de ora 2 am inceput sa simt contractii mai intense si am zis ca e timpul sa ii trezesc pe sotul meu si pe moasa. I-am scris si mamei mele sa vina.
Ei mi-au pregatit bazinul si apoi am intrat in apa. Contractiile devenisera mai intense, erau la 2-3 minute si durau 40-50 de secunde. Dar era atat de bine in apa. Eram foarte zen si fericita.
Am gestionat foarte bine acele ore si credeam ca sunt foarte aproape sa imi intalnesc minunea, ca e deja coborata, asa simteam. Inainte sa intru in apa nu am lasat-o pe moasa sa imi verifice dilatatia.
Si totusi, in apa m-a verificat si mi-a zis ca e posibil sa nu fiu complet dilatata. Mi-a sugerat sa mai ies din apa, ca sa vada si dilatatia. Era 7.
Atunci creierul meu a preluat controlul, am fost demoralizata si am simtit tot, extrem de intens, in zona lombara. Imi era teama pentru ca nu stiam cat va mai dura. Iesisem din TRANSA NASTERII despre care tu ne vorbeai la curs.
Din momentul acela nu am mai reusit sa revin la starea dinainte si cand simteam contractiile voiam sa se termine odata.. mama si sotul meu au fost minunati si m-au ajutat enorm, au fost non stop langa mine.
Dar nici ei nu au reusit sa ma readuca la calmul de dinainte. Oricum, la scurta vreme am strigat ca imi vine sa imping.
Coborarea a durat vreo 2 ore, am simtit-o inimaginabil de intensa, iar bebelusul meu a iesit pe 2 contractii care au venit una dupa alta. Tati a fost primul care a vazut ca e fetita, spre marea lui fericire (nu am vrut sa stim dinainte, ca sa fie surpriza).
Din pacate, a trebuit sa fiu putin ciupita, dar nu am simtit deloc asta :)) norocul meu e ca nu a trebuit sa fiu si cusuta.
Dupa nastere, Ionuca a stat pe pieptul meu cred ca o ora, iar cordonul a fost taiat de tatal ei. Dupa baita a fost pusa din nou pe pieptul meu si am stat asa ore in sir.
Sunt extrem de recunoscatoare ca am reusit sa nasc acasa, in ciuda multor impedimente, mai ales multor temeri din partea unor persoane din familie.
Ceea ce a contat e ca eu am fost foarte hotarata si increzatoare in decizia mea. A fost cea mai buna si implinitoare alegere.
Fiindca nu a reusit sa se ataseze in prima ora, am suferit cam 3 saptamani din cauza ragadelor cu 2 episoade de furia laptelui si mastita usoara, dar cu ajutorul unui consultant IBCLC am reusit sa trecem peste acest hop.
Astazi e o fetita minunata si sanatoasa de aproape 2 luni. Doarme bine si creste mult, are deja 5,5 kg.
Iti multumesc pentru ceea ce faci, Ditta!
Un an minunat!
Teodora