Ana Ilie, Bucuresti

„Nasterea Lotus a Mayei Asherah nastere naturala nemedicalizata: Numele meu este Ana Ilie, am 32 ani si tocmai am trait o experienta minunata, unica si deosebita, nasterea Lotus a fiicei mele, Maya Asherah pe 27 Martie. O nastere nemedicalizata, ce a avut loc in cadrul intim de acasa, intr-un mediu cald, iubitor si linistit. Iar experienta mea vreau sa o impartasesc cu voi, dragi mamici si viitoare mamici, pt ca si eu la randu-mi am prins curaj atunci cand am citit acest site minunat.

Datorita faptului ca suntem niste naturisti convinsi, iar in viata de zi cu zi promovam un stil de viata natural si sanatos, in clinica noastra de detoxifiere, in momentul in care am ramas gravida mi-am dorit sa ma documentez cat mai mult sa fiu pregatita si sa mentin sarcina in mod natural, iar nasterea sa fie cat mai benefica pt bebelus in primul rand (realizand in urma studiilor cat de putine femei se gandesc si la bebelusul din burta atunci cand aleg modul in care vor naste).

Din zecile de carti citite si numeroase articole am aflat despre taierea corecta a cordonului ombilical dupa ce acesta inceteaza sa mai pulseze, despre cum placenta isi face singura expulzia, despre cum trebuie tratat copilul cu blandete dupa expulzie, despre ce simt ei si ce inteleg ei din momentul nasterii, etc etc. Multe informatii care mi se pareau normale, firesti, dar de care in sistemul de azi si in practica actuala nu se mai tine cont. Iar in locul acestor practici naturale, se impun niste barbarisme in care mama si copilul sunt tratati ca niste obiecte, ca niste animale, de care sistemul isi bate joc intr-un mod barbar. Si dupa ce am citit si ne-am documentat, dupa ce am aflat si de nasterea Lotus de la niste prieteni, am decis ca cel mai bun si mai sanatos si mai natural mod de a naste copilul nostru iubit, este acasa, alaturi de o moasa minunata/medic ginecolog/nutritionist, Tatiana Suliman, pe care am avut sansa sa o cunosc pe parcursul sarcinii si de o prietena buna si dornica sa-mi fie alaturi in acel moment unic al vietii mele, Ana Gagiu.

Si sa nu credeti ca nu am incercat sa ducem tratative si cu sistemul. Am incercat sa gasim in Bucuresti o maternitate care sa accepte conditiile noastre minime si simple cu privire la nasterea pe care o doream. Si desi nu ceream nici mult si nici cu risc, desi am fi fost dispusi sa platim pretul cerut, numai sa fim lasati sa ne aducem puiul intr-un mod bland si inconjurat de iubire, am fost usor dezamagiti sa constatam ca nici o maternitate din Bucuresti nu accepta nasterea simpla, fara interventii, fara risc, fara medicamente si perfuzii. Ba mai mult, primeam zilnic raspunsuri grele si conditii care mai de care mai ridicole din partea acestora.

Nu mai vorbim de faptul ca nici o maternitate din Bucuresti nu mai accepta Planul de nasteri, ci totul se merge pe vorbe, nu vor sa semneze nimic, “linistindu-ne” ca totul va decurge asa cum ne dorim. Ba mai mult, si cu o sarcina usoara si fara complicatii, ma obligau sa-mi pun branula in mana pe tot parcursul travaliului si puiul meu sa fie monitorizat non stop cu niste electrozi cu wireless. Eu, cea care ma zbateam pentru natural, pentru o sarcina naturala fara suplimenti sintetici si fara ecografii? Tocmai EU? Si atunci am decis impreuna cu sotul meu ca cel mai corect si bland mod e sa-mi aduc copilul pe lumea asta, acasa, unde ii puteam oferi iubire, liniste, pace.

Ne-am pregatit temeinic pt o nastere in apa, ne-am luat cadita de la Ditta Depner si am organizat totul in cel mai mic detaliu (muzica, ustensile speciale de incalzit apa, de umplut cadita, etc)

Travaliul a inceput la 4 dimineata, cu usoare contractii (nici nu stiam daca sunt cu adevarat contractii sau ma gandeam sa nu fi mancat eu ceva care sa ma fi deranjat la burta, pentru ca asa erau senzatiile) si am mers la toaleta de 2 ori. Monitorizandu-le, mi-am dat seama ca aveam contractii de 2 min la fiecare 10 min. Am stiut ca a venit momentul mult asteptat si m-am bucurat imens.

Pe tot timpul sarcinii mi-am vizualizat nasterea ca fiind una usoara, rapida, plina de bucurie si de implinire. Si nu am ascultat niciodata sfaturile celor din jur care imi spuneau ca as fi inconstienta sa nasc acasa ca pot aparea riscuri, nu am citit despre nasteri dureroase. La mine in minte nasterea avea sa fie una frumoasa, cu mult soare afara, cu oameni blanzi pe langa mine, un mediu placut si iubitor in care bebelina sa vina cu placere.

M-am dat jos din pat pe la 5:30 si pana la 7:00, cand l-am trezit pe sotul meu sa plece la clinica noastra, am dereticat prin casa, am pregatit micul dejun, am inceput curatenia pentru care imi propusesem sa stau acasa in ziua respectiva. La 7:00 s-a rupt si dopul gelatinos si atunci am stiut sigur ca avea sa se intample curand minunea.

Mi-am anuntat moasa si prietena de contractii si amandoua m-au anuntat ca ajung in 2 ore. Tocmai bine, timp suficient pt mine sa-mi termin curatenia. Sotul meu a plecat cu mari emotii la munca, iar eu mi-am vazut in continuare de treaba, oprindu-ma la fiecare contractie si bucurandu-ma ca au loc si ca in curand ele o vor aduce la mine in brate pe Maya Asherah.

Pe la 11:00 cand au sosit Moasa Tatiana Suliman si prietena mea draga, Ana Gagiu , au inceput si contractiile sa se mai inteteasca. Am si vomat o data (asta pentru ca organismal nostru este perfect creat si se elibereaza si se curata inainte de un astfel de proces). Dilatatia mea era de 3. Tatiana mi-a spus ca e cazul sa-mi chem sotul acasa sa inceapa sa faca demersurile pentru nasterea in apa.

La 12:30 eram deja cu dilatatie 5 si in momentul acela a sosit si sotul meu, gata sa aranjeze cadita si tot, dar eu nu mi-am dorit decat sa fiu intinsa pe pat si sa-mi aduc copilul exact acolo. Am incercat la un moment dat sa ma asez pe genunchi si sprijinita cu mainile de mingea de travaliu, dar am simtit cum tot uterul si toate organele se lasa in jos si imping prea tare copilul. Am revenit in pat, Ana mi-a pus multe perne si pilote la spate sa ma pot sprijini pe ele, cateva perne pe partea dreapta, ca in cazul in care ma asezam pe spate sa pot respira si eu si copilul (imi ramasese in minte din sarcina ca e bine sa actionezi asa in cazul in care mai stai pe spate).

Nu am vrut sa aud de nastere in apa, nu am vrut sa aud muzica, nu am vrut sa mai misc, am vrut doar sa il am pe sotul meu langa mine sa il strang de mana, pe Ana sa o am pe partea dreapta sa o strang si pe ea de mana, sa simt mainile lor ferme ca imi dau putere. Iar Tatiana era deja asezata in fata mea, gata sa actioneze asa cum trebuie.

Am trecut prin contractii mai serioase, mai “dureroase” daca pot spune asa, desi nimic nu mi s-a parut atat de dureros incat sa nu pot face fata. Iar faptul ca in fiecare secunda eram ghidata cu respiratia de catre Ana Gagiu care era intr-o continua comunicare verbala si non-verbala cu moasa Tatiana Suliman, m-a facut sa simt mult mai usor aceste contractii. Uneori aveam impresia ca mi se taie respiratia, ca pot respira pana la un punct, dar de acolo interveneau Ana si Tatiana si ma aduceau iarasi pe respiratia corecta si pe impinsul copilului atunci cand trebuie.

Aveam ochii inchisi, ma concentram pe contractii, pe copil, incercam sa ma corelez cu fiecare in parte. Vorbeam si cu copila mea, ii spuneam cat de mult o iubesc, ca trebuie sa fie tare si ca desi e greu si pentru ea, mama si tata sunt aici sa o astepte, ca ea e puternica si impreuna vom trece cu bine peste tot.

Ana imi umezea buzele si fruntea, imi mangaia mana si din cand in cand mai poza evenimentul; sotul meu statea alaturi de mine si ma sustinea, imi saruta mana si zambea cand eram in pauza dintre contractii. Tatiana imi ungea vaginul cu ulei de cocos pentru a nu exista vreovruptura la final si era atenta atat la mine cat si la copil. Imi spunea cand sa imping si cat de tare, imi mangaia picioarele si imi transmitea din puterea ei.

La un moment dat a zis ca mai avea sa dureze 20 minute, asa ca mi-am adunat toate fortele, am ascultat la tot ce mi-au spus si la 13:59 a avut loc expulzia finala. S-a auzit un glas puternic, de printesa puternica, un ghemotoc ud si dornic sa ajunga la mamica lui. Tatiana mi-a pus-o pe Maya pe piept si in timp ce ea avea grija de restul procesului, Ana m-a ajuta sa o pun la san si sa-i ofer colostru.

Eu eram pierduta privind la acel ingeras mic care ma cauta cu privirea, cu vocea ei puternica. Sotul meu era super fericit si emotionat si priveam cum o mogaldeata atat de mica putea sa ne radieze sufletul de atata fericire. Dupa ce s-a asezat zgomotos la sanul meu, ne-am uitat si la sex: era fetita, asa cum ne doream amandoi si ne-am bucurat si mai mult.

Placenta si-a facut expulzia la o ora, timp in care Tatiana m-a curatat pe interior in continuu, m-a masat si a asteptat cu o rabdare incredibila sa aiba loc procesul natural de expulzie. Ana o ajuta in toate detaliile si din cand in cand ma asista in alaptare.

Maya Asherah a ramas conectata la placenta pana cand cordonul ombilical s-a desprins singur la o saptamana, iar placenta o avem pastrata momentan in congelator, urmand a fi plantata cu un copacel fructivor.

Impreuna cu Tatiana si Ana am creat o echipa minunata, iar fara ele nu as fi putut avea o asemenea nastere. Am respirat, am vizualizat uterul cum se deschide, am impins atunci cand mi s-a spus. Iar puiutul nostru a alunecat usor in lumea asta noua, printr-o nastere Lotus, cu blandete, cu bucurie, cu iubire. Nu m-am rupt, nu am avut nici o taietura, nu am lesinat, nu am urlat. Si toate astea pentru ca langa mine au fost 2 profesioniste, care pe langa profesionalism, au depus si pasiune.

Sunt 2 persoane minunate care au stiut sa asiste cu sufletul, cu inima, sa-mi fie alaturi, care au stiut sa emane caldura, sa faca trecerea copilei mele mai usoara si mai blanda, care au stiut sa aiba grija de mine ca eu sa ies intacta din acest proces. Au lucrat cu privirea, cu sufletul, cu mainile, cu inima, cu toata fiinta lor, iar eu am simtit asta. Am simtit increderea de a ma lasa in mainile lor cu toata fiinta mea.

Si azi, datorita lor, respir si traiesc momente unice cu Maya Asherah, un inger de copil care se dezvolta extraordinar de bine, care creste, mananca, zambeste si e linistita in bratele noastre. Iar eu azi, datorita lor, am forta sa merg, sa-mi alaptez puiul la cerere, sa trec prin primele momente grele cu capul sus, cu inima impacata ca am facut tot ce mi-a stat in putinta ca Maya Asherah sa vina pe lume asa cum trebuie.

Este foarte important sa ai oamenii potriviti langa tine in astfel de momente, oameni care mai fac lucrurile in ziua de azi cu pasiune, de drag, din suflet, nu ca pe o obligatie. Oameni care pentru ei, asistarea nasterii nu inseamna doar expulzia fatului si atat. Oameni care vin aproape zilnic la tine sa te indrume si sa-ti fie alaturi la inceput de drum. Si eu asta primesc. Nu zilnic, pentru ca nu este nevoie, dar de 2-3 ori pe saptamana ele vin sa-mi fie alaturi, sa stie ca sunt bine, sa ma ajute sa descopar cu zambetul pe buze aceasta noua viata.

Dragi femei, dornice de natural, de revenirea la natura, de nastere naturala si de pui sanatosi, adusi printr-un proces bland si fara trauma, fiti tari, aveti incredere in voi, in organismul vostru, comunicati cu bebele si vizualizati zilnic nasterea asa cum o doriti. Fiti fericite cand incep contractiile si nu va lasati cuprinse de teama. Nu ganditi la ce va avea sa fie, traiti prezentul. Luati fiecare val al contractiilor si bucurati-va de el, vizualizati cum o data cu el aluneca puiutul vostru. Ganditi-va la cum il veti tine in brate, spuneti-i ca mami si tati il asteapta cu drag. Iubiti aceste momente, ganditi pozitiv si cu iubire din adancul sufletului si totul va decurge minunat. Va doresc nasteri usoare, blande, pline de iubire si cu multa pasiune!”