02.09.2019 Ora 1:29
Atunci a decis sa vina pe lume îngerul meu frumos. Privind acum in urma simt ca totul a trecut foarte repede, aflarea vestii ca sunt însărcinată, nașterea și primele lui luni de viața. Însă au fost de departe cele mai frumoase lucruri trăite de mine pana in prezent.
Din punctul meu de vedere nu exista bucurie mai mare pe pământ ca venirea pe lume a unui suflet de om iar sufletul acesta îți schimba complet viziunea asupra vieții.
I-am ales numele încă din primele luni de când era in burtică, vorbeam cu el in fiecare zi și ii puneam muzica. Câteodată atingeam burtica iar el răspundea. Tati îi aducea castraveți și ii punea pe burtica sa mănânce iar el mișca semn ca ne înțelege perfect.
Cursul Dittei Depner ne-a ajutat enorm sa vedem nașterea cu ochi blânzi și iubitori, sa scăpăm de frici, sa înțelegem ca noi decidem cum vom naste și ca trebuie sa avem încredere in noi și in corpul nostru. Deasemenea i-a încurajat pe tătici sa participe activ la naștere. Asta i-a dat curaj și soțului și l-a învățat cum sa ma susțină in timpul nașterii. Mi-as dori ca toți părinții ce așteaptă un copil sa urmeze acest curs. Toți copii merita sa se nască conform invatarilor Dittei.
Pot spune ca am avut noroc de o naștere ușoară. In dimineața zilei de 1 Septembrie la ora 6:00 au început niște contracții ușoare iar la ora 18:00 când am ajuns la spital au început ușor, ușor sa se intensifice.
Când am ajuns in salon eram doar eu și tati, și am început sa dansam și sa cântam încrezători. Asistenta venea sa ma cheme jos in sala de naștere dar eu ma simțeam bine și amintindu-mi de spusele Dittei ii spuneam sa ma mai lase și sa revină mai târziu.
Nu voiam sa grăbesc nașterea. Voiam sa aibă loc natural, lin și frumos. Iar el sa vina pe lume sănătos și liniștit. Și așa a și fost. Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința. Dupa 5 ore de travaliu am împins lung de 2 ori prima oară a ieșit capul și apoi restul corpului.
Iar apoi l-a pus pe mine și i-am zis… Iubitul meu, frumosul meu, dragostea mea. Și așa ai venit tu pe lume. Mi-ai părut frumos din prima clipa când te-am văzut, iar pe zi ce trece devii și mai frumos. Te-au pus pe pieptul meu și au așteptat tăierea cordonului însă nu cât mi-am dorit și nici ora magica nu a existat chiar dacă doctorul știa dorințele noastre însă cred ca a vrut sa termine puțin mai repede cu nașterea mea pentru ca deja petrecuse cu mine ore bune.
M-am simțit încrezătoare ca mi se vor împlini toate dorințele fiind un spital privat însă cred ca personalul spitalului vede nașterea ca pe un lucru comun care decurge intr-un anumit fel iar apoi întorc pagina. Noi eram prea minunati de ce ni s-a întâmplat ca sa ne impunem in fata lor și am lasat-o așa.
Mi-as dori ca Ditta sa reușească sa “educe” toți doctorii și toate asistentele care participa la nașteri. Asistentele te-au luat apoi, te-au cântărit, te-au măsurat și te-au infasat. Tati te-a filmat când au făcut asta, iar când te-au dus la neonatologie erai cel mai cuminte de acolo. Mereu lacrimez când ma uit la filmarea aceea.
La câteva ore ne-am văzut iar. A fost magic. Te iubesc din tot sufletul și o sa te iubesc mereu. Asistentele deja îți spuneau “blondul nostru frumos”, semn ca și pe ele le-ai fermecat. Când te-am văzut mi s-a umplut inima de bucurie. Aveai mult par blond și aveai un costumaș alb din bumbac.
Dormeai iar la câteva secunde ai început sa zâmbești. Mi-ai oferit cel mai frumos cadou și m-ai făcut cea mai fericita. Apoi te-am pus la sân și ți-am acoperit căpușorul sa nu îți între lumina in ochi. Am fost amândoi fericiți. Abia atunci am avut parte de ora noastră magica.
Mulțumim Ditta pentru tot și sper sa îți dea Dumnezeu putere și forța sa continui cu ceea ce faci. Te îmbrățișăm cu drag, Melania, Adrian și Adam :::*