IMG-20170517-WA0032~2

A trecut un an…nici nu stiu cand si cum. Ieri ai distribuit pe facebook o amintire de la cursul tau la care am participat acum un an.

Si am zis „Nu se mai poate asa, acum trebuie sa ii scriu Dittei!” ????

Da, am reusit! NVDC. Din pacate nu acasa, asa cum mi-am dorit. Nu are rost sa iti mai dau detalii de ce, si cum. Am avut un travaliu lung, 5 nopti de contractii puternice fara dilatare, cum rasarea soarele se opreau, cand apunea incepeau din nou cu precizie de ceas. In cele din urma am ajuns tot la nasterea in spital dupa a 6-a noapte. Asa trebuia sa se intample din cate imi dau seama!

Acolo, una dintre moase, care m-a vizitat in prima parte a travaliului, pana s-a schimbat tura, mi-a spus de mai multe ori ca ea nu crede ca voi reusi. Cum poti spune asa ceva unei femei in plin travaliu, cat de lipsit de empatie si de consideratie sa fii, mai ales ca femeie?? Trecand peste asta, singura mi-am depasit blocajele si m-am ajutat, am incercat sa ma retrag in lumea mea interioara, m-am gandit tot timpul la fetita mea si la faptul ca fac tot ce pot de data aceasta ca sa vina pe lume asa cum e firesc.

Sotul meu a stat cu mine tot timpul, de la inceput si pana a venit Sofia pe lume, desi nu am planuit sa fie de fata, dar atunci si-a dorit acest lucru si pentru mine a contat enorm tot sprijinul lui.

Important este ca fetita mea iubita a venit cu bine pe lume, fara oxitocina, fara anestezie (ii multumesc doctorului ca nu a intervenit in travaliul meu) si mai ales nu prin cezariana. Ii sunt recunoscatoare Sofiei ca a rezistat alaturi de mine.

Asa m-am vindecat de o buna parte din durerea de la prima nastere. Spun de o buna parte pentru ca acum cu atat mai mult stiu ce mi-a fost rapit atunci. Dar asta este, e una dintre lectiile mele de viata si totul se intampla cu un scop spre binele nostru! Ii sunt recunoscatoare si Teodorei, fetita cea mare, pentru ca a trecut impreuna cu mine printr-o cezariana nedorita si asa am avut multe de invatat si mi-am inteles mai bine menirea. Le multumesc amandurora ca m-au ales ca mama!

Am stiut tot timpul in sufletul meu ca se poate, insa recunosc ca mi-a fost groaznic de frica de spital si de faptul ca acolo mi s-ar putea pune bete in roate. Daca ar fi sa mai nasc o data as vrea tot acasa (asistata bineinteles), pentru ca sistemul medical rapeste foarte mult din firescul si maretia venirii pe lume a unei fiinte umane. Nasterea e o experienta minunata, toate femeile ar trebui sa o perceapa si sa o traiasca asa! Face parte din noi, ne transforma si ne intregeste!
Iti multumesc din suflet pentru tot ce faci, m-am gandit de nenumarate ori la tine in timpul asta.
Domnul sa te apere si sa iti dea numai ganduri bune!

Aurelia

About the author
Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit